Cum să nu îngheţi în casa proaspăt cumpărată când vine vremea rece
Una dintre surprizele - neplăcute – la care mulţi nu se gândesc în clipa în care îşi cumpără sau închiriază o locuinţă nouă este ce se va întâmpla atunci când vine frigul. La blocurile legate la sistemul centralizat de încălzire, vor ajunge să depindă de momentul în care se porneşte căldura în zonă, dar şi de vecini. La locuinţele cu centrală proprie s-ar putea trezi cu facturi cu multe cifre. Pe de altă parte, surprizele pot fi şi plăcute – pe piaţă sunt acum şi clădiri noi, cu sisteme de încălzire în pardoseală, de exemplu.
Etajul e şi el important: de pildă, la ultimul etaj toamna şi iarna e semnificativ mai frig decât la celelalte etaje. De asemenea, s-ar putea ca presiunea apei sau a agentului termic să fie mai scăzută. Şi tâmplăria e importantă - este cea veche, de lemn, sau sunt termopane, şi în al doilea caz, cât de eficiente sunt acestea.
Trebuie luat în calcul şi dacă respectiva clădire este termoizolată sau nu. Contează chiar şi vecinii, nu va fi tocmai plăcut dacă sunt mai economi şi ţin căldura închisă iarna.
Nu sună tocmai simplu, nu? Soluţia uşoară – şi gratuită – este platforma ImoExpert, recent lansată de Imobiliare.ro, în care puteţi vorbi direct cu un expert în domeniu despre ce vă doriţi şi, mai ales, ce NU vă doriţi atunci când căutaţi o locuinţă nouă.
Găsiţi aici şi multe ghiduri care să vă ajute să evitaţi capcanele imobiliare. De exemplu, care sunt lucrurile la care să fiţi atenţi la o vizionare ca să fiţi siguri că locuinţa care pare de vis vara nu se transformă în iglu când vine vremea rece.
Sursa: Pro TV
Etichete: imobiliare , gaze , preturi , facturi , caldura , frig , incalzire , calorifere , imoexpert
Dată publicare: 28-09-2018 13:24