Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mașinile autonome, tot mai aproape să invadeze șoselele. Promisiunea constructorilor auto

Your browser doesn't support HTML5 video.

Maşinile care se conduc singure ar putea deveni realitatea pe şoselele lumii, mai repede decât ne închipuim.

Nu doar că vor "interpreta" condiţiile din trafic mai bine ca un şofer în carne şi oase, dar vor putea să şi comunice cu alte vehicule, promit constructorii. La Salonul auto de la Detroit, au fost prezentate mai multe concepte, iar vizitatorii le-au privit cu interes, chiar dacă, potrivit unui sondaj, mai bine de trei sferturi dintre americani nu s-ar încumeta deocamdată, să urce într-o asemenea maşină.

General Motors vrea să lanseze în producție de serie, până în 2019, modelul Cruise, o mașină care se conduce singură fără volan și pedale de frână sau accelerație.

Asemenea vehicule ar urma să formeze o flotă de taxiuri într-un oraș american, deocamdată neprecizat. Constructorul american a cerut deja aprobările necesare de la administrația națională spentru siguranță în trafic.

Cunoscută pentru limuizinele sale cu "zero" emisii, Tesla este și mai grăbită. Fondatorul, Elon Musk, a promis o mașină complet autonomă până la sfârșitul acestui an.

Citește și
furtuna Olanda
Oameni şi maşini luate de vânt, în Olanda. Vântul ajunge la 140 km/h. VIDEO

În timp ce constructorii auto dezvoltă tehnologia în sine, fabricantul de scaune auto Adient se pregăteşte să "mobileze" habitaclul.

"Activităţile din interiorul vehiculului nu mai au legătură cu şofatul. Aşa că vrem să putem oferi acest gen de activităţi prin intermediul scaunelor noastre: să te poţi relaxa, să navighezi pe internet, să asculţi muzică sau să faci conversaţie", explică un reprezentant al companiei.

Aşa că scaunele se rotesc şi se pot întinde, pentru mai mult confort, dar sunt capabile şi de alte servicii.

"Vor avea încorporaţi senzori care pot măsura pulsul, ritmul respiraţiei, pe viitor tensiunea şi aşa mai departe. Devine o clinică în miniatură, pe şosea", a mai completat acestea.

Totuşi multă lume îşi face griji în legătură cu siguranţa, securitatea şi gradul de intimitate al vehiculelor autonome. Iar un sondaj recent arăta că 78% dintre americanii care au participat s-ar teme să meargă cu o maşină fără şofer.

Aşa că marii constructori auto joacă la două capete: se pregătesc pentru momentul când stăzile se vor umple cu vehicule autonome, dar continuă să le dezvolte şi pe celea tradiţionale.

Jurnaliştii auto prezenţi la Salonul Auto de la Detroit au ales Honda Accord maşina anului. Modelul aflat la a zecea generaţie, pus în vânzare anul trecut, se laudă cu un design mai apropiat de un coupe şi primul său motor turbo. Volvo XC60 a fost premiantă la categoria vehicule utilitare, iar Lincoln Navigator la camionete.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult