Modifica setarile cookie
Toate categoriile

iLikeIT. Telefonul transformat în medic şi telefonul spinner

Your browser doesn't support HTML5 video.

Invenţiile, unele utile, altele doar amuzante, nu au lipsit de la Mobile World Congress din Barcelona.

Huawei a amânat lansările de telefoane cu care ne obişnuiseră la Barcelona. Au venit, în schimb, cu un laptop ultrasubtire, foarte bine făcut. Probabil că am fost atât de atenţi la telefoane în ultima perioadă încât revoluţia din zona laptopurilor a întârziat puţin. Dar, vine şi aici ecranul aproape fără margini. Acest Matebook X Pro de la Huawei vine cu cei 14 inci închişi într-un laptop foarte compact devin foarte atrăgători.

Poţi să ai un laptop care să încapă orice fel de rucsac, ba chiar şi într-o geantă de mâna cu performanţe de laptop de business. Avem cel mai nou procesor i7, desigur, într-o versiune mobila dar ai şi placa grafică dedicată pentru a face şi jocuri sau un pic de productivitate într-un laptop foarte subţire. Îmi plac şi materialele folosite deşi aluminiul nu mai înseamnă top în acest domeniu, era loc şi de un pic de magneziu, nişte carbon, nişte lucruri de felul acesta. Chiar şi aşa, de la 1500 de euro în sus ai de-acum o opţiuni foarte interesantă dar mai ales portabile. Un astfel de laptop nu depăşeşte 1,4 kilograme şi poate munci cu tine toată ziua!

Un alt gadget care ne-a plăcut mult: senzorul-doctor...aspirant. În sensul că diagnosticul este doar orientativ. Iar pentru confirmare şi alte investigaţii trebuie să mergem la medic.

Telefoanele noastre mobile sunt deja super calculatoare pe care le folosim prea puţin. Unii dintre noi le irosim pe tot felul de jocuri. Cum ar fi să le transformăm în medicii noştri personali? Pentru asta avem nevoie de câţiva senzori care încep să vină, încet încet şi pe telefoanele deştepte. Hai să vă arăt unul care combina doi senzori şi o aplicaţie. Pe care o s-o testăm chiar acum… EFECT! În 60 de secunde, acest device conectat prin bluetooth la telefon face numai puţin de 6 măsurători, pulsul, tensiunea arterială pe care verifica faţă de istoric şi alte date personale, inclusiv EKG. Ar trebuie să tac din gură ca să fie o măsurătoare bună însă iată o presiune destul de bună… Oxigenare de 98-99% şi un puls de 77. După un minut, am inclusiv un fel de diagnostic care mă aşează în zona de pre-hipertensiune.

Citește și
facebook
Facebook ar lucra la un proiect secret pentru a dezvolta un gadget „portal”

Rămânem tot în zona medicală, cu un gadget care face furori... prin statele care au legalizat consumul de marijuana. Măcar la nivel terapeutic. Unul dintre cele mai neaşteptate gadgeturi de la MWC… este un bong. Dacă nu ştiţi ce este acesta, este un aparat care te ajută să consumi concentrat de canabis. A fost lăudat deja pe site-urile de specialitate că arată ca şi cum ar fi desenat de Apple. Noi nu avem cum să ştim despre asta pentru că nu poate fi vândut legal în România.

Printre mobile şi laptopuri, ne-am jucat şi cu această trotinetă care costă doar 350 de euro în Spania, cu tot cu taxe.

O să vedeţi tot mai multe astfel de vehicule electrice prin oraşele aglomerate. Sunt o soluţie simplă şi relativ iefitna de transport de la punctul A la punctul B într-un oraş foarte aglomerat. Unde mai pui că acest Mi Electric Scooter poate fi încărcat pentru 30 de kilometri autonomie în 5 ore. Viteză maximă este de 30 de kilometri pe oră."

Cei de la Mi au scos pe piaţă şi un kit de roboţi care îi poate ajuta pe cei mici să înveţe programare. Vine la un preţ foarte competitiv. Cei pe care îi vedeţi aici sunt construiţi din acelaşi kit şi pot prinde mai multe forme. Kitul, apropo, costă 90 de euro. După ce i-ai construit, fie i-ai dat o formă bipedă sau l-ai făcut în formă de tanc, îl programezi iar apoi poţi să-l controlezi de pe un smartphone. Acela de acolo îşi ţine singur echilibrul. Îl pot instrui să vireze stânga, dreapta să meargă înainte, înapoi şi să tragă din braţe. Acesta este kitul pentru cei care au peste 12 ani, mai există şi un kit, mai mic, pentru cei care au 5-6 ani.

Şi la Barcelona s-a păstrat tendinţa târgurilor de tehnologie din ultimul an. Aşa se face că nu au lipsit gadgeturile pentru casă inteligentă. Iar pentru că ne-aţi tot întrebat, zilele acestea, care este gadgetul nostru preferat de la Mobile World Congress...

Niciodată să nu spui că le-ai văzut pe toate până nu ai testat spinner phone. Telefon 2G/3G cu ecran, rulment capabil. Îmi e teamă că la această viteză de rotire poţi să obţii mai degrabă pop-corn decât apeluri telefonice. De dragul ştiinţei, cam aşa arată. O carcasă din plastic şi aluminiu, butoane ok. Şi un ecran pe care-l poate vedea cu uşurinţă un ştrumf sau pitic. Uite, are ecran color.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult