Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Admitere liceu 2018: calculează-ți media. Topul liceelor din România

Admitere liceu 2018. În acest an, notele au fost mai mici decât în 2017. Doar 73.5% din elevi au luat nota peste 5, în timp ce acum un an procentul era de 76.9%, înainte de contestații.

Admitere liceu 2018. În acest an, media de admitere se calculează în felul următor: 80% este reprezentată de media de la Evaluare Națională 2018, iar 20% este ponderea mediilor din clasele V - VIII.

În acest an, notele au fost mai slabe decât în anul 2017. Procentul elevilor care au luat peste 5 a scăzut, ajungând de la 76.9% la 73.5% - calcul făcut înainte de contestații.

De asemenea, și numărul mediilor de 10 a scăzut de la 440 - în 2017 - la 319 - în 2018. Pentru a-ți calcula media de admitere la liceu, urmează cei 2 pași de mai jos.

Admitere liceu 2018:

1) Vezi Rezultate Evaluare Națională 2018 2) Folosește acest calculator pentru a introduce mediile de la Evaluarea Națională și din clasele V - VIII. CLICK AICI

În acest an, elevii au avut cele mai mari probleme la matematică: doar 61% dintre el au avut note peste 5. Situația se schimbă la limba română, unde 83% au luat peste 5.

Totuși, toți elevii vor da admiterea la liceu, deoarece sunt promovați chiar și cei care au luat media 1. Motivul este simplu: școala este obligatorie 10 clase în România.

Topul liceelor din România în 2017:

Anul trecut, au fost licee unde ultima medie de admitere a fost de 9.90. Mai exact, este vorba de Colegiul Național Sfântul Sava din București. Pe locul doi se află tot o unitate de învățământ din Capitală: Colegiul Național Gheorghe Lazăr, cu ultima medie 9.87.

Pe locurile 3 și 4 se află, la egalitate, Colegiul Național Iași și Colegiul Național Tudor Vianu, cu ultima medie de 9.80.

Pe locurile 5, 6 și 7 se află, la egalitate, cu ultima medie 9.77, Colegiul Național Mihai Viteazul, Colegiul Național Frații Buzești și Colegiul Național Mircea cel Bătrân.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult