Sebastian Burduja susține că poate rezolva problema termoficării în București. Cele cinci soluții prezentate
Your browser doesn't support HTML5 video.
Liberarul Sebastian Burduja, invitat în emisiunea „EU Yes la vot”, difuzată exclusiv online pe www.stirileprotv.ro, susține că are planuri mari cu orașul în cazul în care va deveni edil al Capitalei.
În emisunea a cărei gazdă a fost jurnalistul Cristian Leonte, Sebastian Burduja a subliniat că datoriile ELCEN au crescut și că ar vrea energie geotermală în nordul Bucureștiului.
Burduja: „Bucureștiul n-a pregătit niciun proiect, zero!”„Vă spun situația Ministerului Energiei. Există o datorie a domnului Nicușor Dan către ELCEN de 800 de milioane de lei la zi. Termoenergetica, datorie la ELECN, Primăria Generală, la Ministerul Energiei. Când a preluat mandatul domnul Nicușor Dan, această datorie era de 500 de milioane de lei, oricum enormă. Deci, iată, aproape 4 ani mai târziu are datorii mai mari. Asta e situația pe termoficare”, a declarat Sebastian Burduja.
Burduja spune că știe cum poate rezolva soluția termoficării. „Cinci lucruri. Fuziunea ELCEN-Termoenergetica în sistem integrat și am adoptat în Guvern memorandum în acest sens. Reabilitarea rețelei, dar într-un ritm mult mai rapid. Sigur, s-au făcut mai multe în acești ani decât în anii anteriori. Da, avem 4.000km de rețea și 1.000 pe rețeaua principală. La Ministerul Energie am lansat un apel de 590 de milioane de euro, eu, pe mandatul meu, împreună cu echipa mea, regula primul venit, primul servit. Bucureștiul n-a pregătit niciun proiect, zero! Am semnat contract cu Suceava și în curând, probabil, vom termina banii pe alte localități din țară”, a adăugat liberalul.
Modelul Oradea„A treia soluție, modernizare a CET-urilor. Avem patru CET-uri în București. Singurul modernizat e CET Vest. Celelalte trei sunt din anii 60-70, poluează și costă foarte mult. A patra soluție este de viitor, energia geotermală din nordul Capitalei. Am dat drumul pe mandatul meu la un la un studiu de fezabilitate cu americanii, cu Departamentul pentru Energie din SUA. Și a 5-a soluție, despre care nu s-a vorbit și nimeni n-a făcut nimic, este branșarea certurilor direct la rețeaua Transgaz, ceea ce economisește din buzunarul bucureștenilor 50 de milioane de euro pe an. Pe câțiva kilometri de țeavă de la distribuitor, bucureștenii plătesc 50 de milioane de euro. E un lucru pe care l-a făcut domnul Bolojan la Oradea. S-a branșat direct în magistralele Transgaz”, a conchis Burduja.
*Urmăriți integral discuția jurnalistului Cristian Leonte cu Sebastian Burduja, candidat PNL la Primăria Capitalei, în înregistrarea VIDEO de mai sus!
Sursa: Pro TV
Etichete: primaria capitalei , termoficare , sebastian burduja , transgaz , elcen , alegeri locale
Dată publicare: 01-05-2024 17:21