Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Almere, orașul care acum 40 de ani era un pământ sub apa mării. "Dumnezeu a creat lumea și olandezii au făcut Țările de Jos"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Înainte de votul de duminică, privim spre Olanda, unde autoritățile au secat marea și au construit orașe. Este exemplul că acolo unde aleșilor le pasă de calitatea vieții locuitorilor, haosul dispare. Urmăriți un nou episod din campania "Eu Yes la Vot".  

Aflat la o jumătate de oră de Amsterdam, Almere a fost construit pe terenuri recuperate din mare, pentru a reduce supraaglomerarea.

Încă de la început, s-au impus condiții stricte pentru noile construcții, precum utilizarea materialelor de calitate și asigurarea a cel putin 30% de spațiu verde pe fiecare parcelă.

Cu 40 de ani în urmă, acest teren din inima Olandei era încă sub apă. Pescarii trăgeau năvoadele acolo unde avea să se ridice un nou oraș.

Almere este parte din Flevoland, cea mai mare insulă artificială din lume și a fost conceput pentru a reduce supraaglomerarea din orașele învecinate, Amsterdan și Utrecht. Orașul are acum peste 200.000 de locuitori.

Citește și
city break
Care sunt cele mai ieftine orașe din Europa, ideale pentru un city break. Ce destinații preferă românii

"Toată apa a fost scoasă în mai puțin de un an. Acesta a fost începutul orașului Almere. Aceasta este prima imagine a orașului Almere, în 1968".

Camelia Donțu: ”Închipuiți-vă că, acum în urmă cu 50 de ani, aici am fi fost pe fundul mării și deasupra mea ar mai fi fost încă 2 metri de apă”.

De altfel, un sfert din suprafața Olandei, inclusiv Amsterdamul, este construită pe terenuri recuperate din apă. Un proverb local spune că "Dumnezeu a creat lumea și olandezii au făcut Țările de Jos". Doar că ei au avut și un plan de urbanism, bine pus la punct. Michel lucrează pentru primăria din Almere.

Orice construcție trebuie să aibă minim 30% suprafață verde

Michel: "Aceasta este o fotografie din 1975. Așadar, această imagine și aceasta este exact din același loc. Nimeni nu crede, dar există tot felul de indicatori aici. Cablurile de electricitate aici! Și aceleași cabluri de electricitate, aici! Iar autostrada este acolo. La fel, autostrada aici".

Văzut de sus, orașul este o mare zonă verde, cu 40 la sută din suprafață cu parcuri și păduri. Încă din anii '70, autoritățile au luat în calcul schimbările climatice, dar și faptul că orașul trebuie să fie mai mult decât un dormitor pentru cei ce muncesc în Amsterdam sau Utrecht. Așa că i-au atras prin spațiu și natură.

Michel: "Toată lumea, pe o rază de câteva sute de metri, are un parc pentru a se plimba cu câinele sau pentru a face recreere".

Almere este împărțit în patru cartiere, cu identitate proprie, separate de zone verzi și de apă, dar cu reguli de construire obligatorii. Evert Jan este profesor de urbanism la facultatea de științe aplicate din Almere.

Evert Jan Velzinh: ”Pentru a construi case ai nevoie de nisip și de infrastructură. Așa că întotdeauna trebuie să facem lacuri artificiale pentru nisip, pentru a construi case și infrastructură".

Primul cartier construit arată ca un mic oraș portuar, cu clădiri din lemn și cărămizi roșii, înalte de maxim 4 etaje, pentru a-și păstra atmosfera de vacanță.

Într-un alt district, locuitorii și-au putut proiecta singuri casele, pe terenuri de maxim 2.000 de metri pătrați, dar utilitățile și le asigură singuri, prin fose septice sau capturarea apei de ploaie.

De altfel, orice construcție trebuie să aibă minim 30 la sută suprafață verde. Iar materiale folosite trebuie să fie obligatoriu de calitate.

Noul cartier din Almere impresionează prin diversitate

În Olanda, autoritățile știu deja că vor avea nevoie, în 30 de ani, de 400.000 de locuințe. Almere și-a asumat să construiască 60.000, însă nu doar blocuri și case, ci proiecte întregi cu utilități, spații verzi și posibilități de recreere.

"Și aici este deja o fotografie veche. Aceasta zonă este goală până acum. Va fi următoarea mare dezvoltare din Almere. Cam 100.000 de oameni vor locui în această parte a orașului".

Noul cartier din Almere impresionează prin diversitatea clădirilor, care se potrivesc perfect în arhitectura orașului. Sunt încurajate materialele durabile și inovatoare pentru a oferi un aspect modern și sustenabil. Unul dintre proiectele imobiliare vine cu un peisaj unic, care îmbină locuințele noi cu dune artificiale, plaje și spații verzi extinse.

Evert Jan: "În cartiere, (n.r. ca administrație) trebuie să te gândești ce nevoi au oamenii. E nevoie de magazine, de servicii de sănătate, de școli, de infrastructură și tot felul de lucruri de acest gen. Și, de asemenea, locuri de întâlnire, unde oamenii își pot face hobby-urile și lucruri de genul acesta. Și cred că aceasta este într-adevăr o lecție care trebuie învățată de la Almere: în configurație, acest lucru a fost gândit destul de bine".

Majoritatea locuitorilor stau la cinci minute de transport publicul și de pistele de biciclete, care au fost gândite separat, încă de la inceput. Cum orașul are deja 40 de ani, acum se caută soluții pentru protecția persoanelor în vârstă. Nicio decizie nu se ia însă fără consultarea rezidenților.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult