Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Pierduți în teleșcoală”, o campanie Știrile Pro TV. Ce deficiențe în educație a scos la iveală pandemia

Your browser doesn't support HTML5 video.

„Pierduți în teleșcoală”. Cum ne-a găsit pandemia în educație?

Cu o lipsă de regândire a practicilor din școli, cu elevi și profesori blazați, un învățământ în care performanța copiilor e evaluată incorect, în sensul că e supraevaluată, iar rezultatele la exemene sunt tot mai mici.

Școala online face și mai mari diferențele între cei care au posibilități și cei care nu au. Ministerul Educației estimează că o jumătate de milion de elevi au fost fără acces la o rețea de date în anul trecut și în jur de 2.500 de școli au fost neconectate la internet.

În satul romanesc, fară acoperire la rețea, școala este, de fapt, un simulacru, un experiment pe copii de diverse vârste.

Școala în pandemie se dovedește un fisco în special zonele sărace, acolo unde lipusrile din familie sunt dublate de lipsurile unui sistem de învățământ teoretic online, practic un eșec.

Citește și
Momente emoționante în școlile din România. Cum au reacționat elevii în prima zi de cursuri
Momente emoționante în școlile din România. Cum au reacționat elevii în prima zi de cursuri

Elevii se plâng că nu ajunge informația la ei. Nu pot urmări lecțiile, nu au acces, nu se pot concentra. Elevul mobilă în clasă a devenit elevul fantomă în mediul virtual.

Autoritățile centrale și locale nu au asigurat nici până în prezent suficiente tablete.

Profesorii sunt frustrați și spun că școala online nu are eficiență, oricât s-ar chinui. Timpi morți, dificultate în acoperirea materiei, imposibilitatea unei evaluări corecte.

Există și profesori care s-au adaptat, cu eforturi mari. Insule de inovație, într-un sistem osificat, în care metodele moderne pătrund greu.

Specialiștii în educație vorbesc de un șoc în sistem, care presupune un efort mare de adaptare la noile condiții, un efort care nu se vede în predare.

Rareș Năstase: „Ne-a prins pandemia fară o schimbare făcută în sistemul educației, privind metodele moderne de predare. Avem nevoie de a reantrena urgent profesorii să predea altfel. Avem nevoie de metode pentru generațiile de acum, copii care sunt digitali nativi și care au nevoie să li se predea într-un format multimedia, audio, video, pe înțelesul lor. M-a surprins strigatul de neputință al profesorilor cu care am discutat, 3 din 5 îmi spuneau că s-au așteptat să fie o situație temporară, care apoi s-a prelungit. Ei nu au fost antrenați să predea în sistem online, li s-au făcut, anul trecut, câteva cursuri prin care să învețe să folosească dispozitivele și să acceseze mediul online. În acest sens au făcut pași mari profesorii. Însă metodele de predare sunt tot cele de la clasă, cu predare între anumite ore, nu cu informație livrată modern, în format video, lecții interactive, o cunoaștere ce poate fi accesată la orice oră, cum așteaptă copiii de acum. Dar la o zi după ce vorbeam despre asta, cu specialiști în educație, am mers să filmez, la țară, clasele simultane, adică elevi de ani școlari diferiți, 1-4, puși laolaltă în aceeași clasă primară și de 5-8, în aceeași clasă de gimnaziu. Vă dați seama cum se face predare acolo, atât fizic, dar mai ales în mediul online, impus de pandemie. “

Școala online funcționează greoi și la oraș. Cel mai mult au de pierdut elevii care se pregătesc de examene. S-a văzut la simularea de luna trecută, se va vedea la testele PISA, care vor avea loc anul viitor.

Cele anterioare, din 2018, au arătat că 40% dintre copiii României sunt analfabeți funcțional. Adică știu să scrie și să citească, dar nu pot înțelege ce se întâmplă în jurul lor. În viața de zi cu zi, în societate. Sunt semne clare că cei aproape 2 ani de criză pandemică au acutizat problema.

Iar școlarii nepregătiți acum sunt adulții de mâine, care vor susține, economic, statul român. Performanța școlii va fi o frână la dezvoltarea României, în următorii ani. O școală în care profesorii sunt trimiși în online, să se descurce cum pot, iar elevii să înțeleagă ce pot.

Campania va începe luni, 10 mai, în cadrul ştirilor de la ora 19:00. Duminică, în data de 16 mai, campania „Pierduţi în teleşcoală” va fi încununată printr-un episod al emisiunii „România, te iubesc!”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult