Universitățile din România au pierdut 400.000 de studenți față de 2009. Principalele cauze

×
Publicitate

Anul universitar a început cu mai puţin de 400 de mii de studenţi români în amfiteatre faţă de 2009. Iar statisticile sunt îngrijorătoare.

Principalele cauze ar fi reorientarea tinerilor către scoli din străinătate, scăderea demografică, precum şi numărul mare al elevilor care nu trec Bacalaureatul.

La Universitatea de Vest sunt cu şase mii de studenţi mai puţin faţă de acum zece ani. Cauzele sunt cunoscute, însă Ministerul Educaţiei nu are un plan pentru combaterea lor.

Mădălin Bunoiu, prorector Universitatea de Vest: ”În primul rând este motivul demografic, România merge pe un trend descendent, apoi vorbim despre un număr important de absolvenţi de liceu care părăsesc țara. Vorbim de 10-15 mii de absolvenţi de liceu care părăsesc ţară pentru a studia în străinătate. Și de asemenea sunt foarte mulţi absolvenţi de liceu care au luat Bacalaureatul şi care consideră pur şi simplu că universitatea nu e o oportunitate pentru ei."

Iată ce se întâmplă şi la Universitatea Bucureşti. Dacă în anul universitar 2017-2018 erau înregistraţi aici 12.800 de studenţi noi, anul acesta cifra a scăzut la 12.200 de boboci.

Citește și
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027. Recomandările Ministerului Educației pentru părinți
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027. Recomandările Ministerului Educației pentru părinți

Statisticile arată că în 2009 în România învăţau 880 de mii de studenţi români. Anul acesta sunt, însă, doar 380 de mii.

Student: "Poate că mulţi aleg să se ducă în străintătate la lucru.
Reporter: ”De la tine din liceu, câţi au mers la facultate? Din clasa ta, de exemplu.
Student: ”Din clasa mea, în jur de 40 la sută, cam aşa.
Reporter: ”Și ceilalţi? Ce fac?
Student: ”Unii nu au luat Bacalaureatul şi unii, nu ştiu, bănuiesc că merg în străinătate."

Raluca Pantazi, jurnalist edupedu.ro: "Mai este şi dezamăgirea tinerilor cu privire la specializările care au apărut ca ciupercile după anul 2000, dar care n-au avut nicio legătură cu piaţa muncii. Concret, copiii au rămas fără locuri de muncă după ce au terminat o facultate, dezamăgiţi că au studii superioare şi nu au ce să facă cu ele."

În plus, un studiu UNESCO arată că numai unul din trei studenţi români reuşeşte să finalizeze studiile de licenţă.

Ioan Hosu, sociolog: "15-20% din studenţii din anul I renunţă la studii. Cred că putem discuta de o incapacitate a statului român despre lipsa de viziune şi de strategie în domeniul educaţiei, dar nu e singurul domeniu neglijat în România, alături de agricultură, transporturi, sănătate şi ce vreţi voi, cam tot în ultimii 28 de ani.

În schimb, a crescut semnificativ numărul tinerilor români care aleg facultăţi din străinătate. Conform UNESCO, dacă în 1999 erau înregistraţi 11.000 peste hotare, în 2017, numărul lor a ajuns la 34.000.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 23.000.000€ din România prinde contur: ”Sper să fie dat în funcțiune anul acesta”
Stadionul de 23.000.000€ din România prinde contur: ”Sper să fie dat în funcțiune anul acesta”
Citește și...
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027. Recomandările Ministerului Educației pentru părinți
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027. Recomandările Ministerului Educației pentru părinți

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis miercuri câteva clarificări utile părinţilor pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar.

Două școli din Constanța ar boicota simularea examenului de BAC. Motivul invocat de sindicaliști
Două școli din Constanța ar boicota simularea examenului de BAC. Motivul invocat de sindicaliști

Simularea examenului de bacalaureat va fi boicotată la două din totalul de 59 de centre din judeţ. 

Profesorii vor boicota simularea la examenele naționale. Peste jumătate din membrii din sindicat nu participă, sub semnătură
Profesorii vor boicota simularea la examenele naționale. Peste jumătate din membrii din sindicat nu participă, sub semnătură

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret" au anunțat, marți, rezultatele referendumului privind participarea la simulările examenelor naționale.

Recomandări
Volodimir Zelenski a ajuns la palatul Cotroceni. România și Ucraina vor semna trei parteneriate strategice - surse
Volodimir Zelenski a ajuns la palatul Cotroceni. România și Ucraina vor semna trei parteneriate strategice - surse

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski face o vizită oficială în România. El a fost primit de preşedintele Nicușor Dan şi va avea o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan.

Inversiuni de temperatură anunțate de meteorologi. Un val de aer polar se va extinde spre România
Inversiuni de temperatură anunțate de meteorologi. Un val de aer polar se va extinde spre România

România va avea în următoarele zile o vreme relativ stabilă, însă meteorologii avertizează că schimbări importante sunt posibile după jumătatea lunii martie. 

Război în Iran, ziua 13. Teheranul amenință: „Orice invazie va face ca Golful Persic să curgă cu sângele invadatorilor”
Război în Iran, ziua 13. Teheranul amenință: „Orice invazie va face ca Golful Persic să curgă cu sângele invadatorilor”

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a 13-a zi și nu dă semne că s-ar apropia de final. Teheranul atacă în toate direcțiile, iar Israelul declară că ofensiva militară, lansată alături de SUA, va continua "fără limită de timp".