Universităţi unde studenţii învaţă de la oameni din multinaţionale. "Altfel nu ne angajează nimeni"
Rezultatul, au tăiat din specializările care nu prezentau interes, şi au acordat locuri suplimentare acelor domenii care au căutare. Pe de altă parte, în facultăţile tehnice există tot mai puţini profesori, iar companiile îşi trimit angajaţii să predea.
Cum în vestul ţării este mare nevoie de specialişti în IT, Universitatea Politehnică din Timişoara a crescut numărul de locuri la buget la ''Facultatea de Automatica şi Calculatoare''.
Tânără: "Am înţeles că sunt foarte multe locuri de muncă în domeniul ăsta şi desigur, l-am ales, ca să fie asigurat ceva pe viitor"
În ultimii ani, Universitatea de Vest din Timişoara a renunţat la specializări precum "Astrofizică şi fizică computaţională", "Ecologie şi protecţia mediului" său "Matematica didactică" pentru a crea altele noi precum: "Cartografie", "Big data" sau " Securitate cibernetică".
Irina Macsinga - prorector Universitatea de Vest: "Este foarte important că aceste analize să se facă anual. Angajatorii nu au cerut neapărat specializări, ci au cerut anumite competențe pe care să le aibă viitorii angajaţi."
Radu Dimeca - antreprenor: "Piaţa dictează produsul pe care îl scoţi, iar universitatea, produsul e studentul."
Şi univeristatea Babes-Bolyai" este în pas cu timpurile.
Laura Irimies, purător de cuvânt UBB Cluj: "O specializare care vizează studiile de Securitate şi o alta care se referă la managementul şi audititul de mediu. La master avem sistemele informatice aplicate sau artele vizuale interactive până la muzică ecumenică şi o specializare de management curricular."
Pentru că studenţii să fie cât mai pregătiţi s-au făcut parteneriate cu mai multe companii care îşi trimit angajaţii să predea. Ina, de exemplu, lucrează într-o multinaţională, însă de trei ani predă Arhitectura Calculatoarelor.
Constantina Elena Gavriliu: "Eu acum am anul 2 la facultate, cred că îi pot ajuta cu baza, îi pot ajuta în a lucra cu echipamentele cu care noi lucrăm aici."
Diana Ivana, specialist resurse umane: "Activez şi în domeniul resurselor umane şi am ocazia să şi predau această materie la facultate."
Miron Mihai, student: "Au şi experiență în mediul business, vin cu nişte aplicabilităţi, sfaturi pe care poţi să le priveşti dintr-un alt punct de vedere nu doar cel teoretic".
Răzvan Mustaţa, decan FSEGA: "Fără aportul practicienilor în procesul educaţional, viitorii economişti nu vor face faţă pe piaţa muncii".
Sunt şi şcoli care au suplimentat numărul de locuri bugetate la cele mai cerute specializări, cum ar fi informatică economică sau finanţe bănci.
Sursa: Pro TV
Etichete: romania , facultate , studenti , tineri , piata muncii , specializari
Dată publicare: 12-07-2018 07:06