Toate grădinițele şi școlile din Capitală se închid de marți. Creşele şi universităţile rămân deschise
Your browser doesn't support HTML5 video.
UPDATE: Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a revocat, în cadrul unei şedinţe speciale convocată la ora 19:00, situaţia creşelor, after-school-urilor şi a universităţilor. Ca urmare, acestea NU se închid începând de marţi.
O decizie privind universităţile va fi luată de Senatele acestor instituţii. În ceea ce priveşte creşele si afterschool-urile, acestea rămân deschise. Purtătorul de cuvânt al prefecturii a spus că “a fost o eroare materială şi s-a facut o îndreptare de eroare materială". "Facem menţiunea că activitatea din creşe şi din after-school-uri se va desfăşura în continuare, cu respectarea strictă a prevederilor legale ale ordinului comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării, al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale", a declarat, luni seara, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Bucureşti, Mariana Stancu-Ţipişcă. Întrebată de ce s-a făcut această rectificare, Ţipişcă a spus că "trebuia reglementată".
Astfel, peste 460.000 de copii din învățământul preuniversitar vor participa numai la cursuri online, pentru cel puțin 14 zile. Dacă inițial premierul a anunțat că programele afterschool și creșele vor funcționa, Comitetul pentru Situații de Urgență București a decis contrariul. Pe de altă parte, profesorii care vor refuza să predea în sistem digital vor fi sancționați. Inspectoratul Școlar a anunțat controale în timpul lecțiilor pe internet.
Și, totuși, la două luni de la începutul anului școlar, școlile din Capitală intră în scenariul roșu din cauza numărului mare de îmbolnăviri.
Vorbim de peste 418 școli de stat care trec în scenariul roșu și alte 207 private. În sistemul de învățământ de stat în București avem 250.000 de elevi și alți 200.000 la privat. Inclusiv copiii de grădiniță vor rămâne acasă. Vorbim de peste 36.000 de preșcolari din grădinițele de stat și alți aproape 8.000 de copii de la privat.
Reporter: „Părinții unde sunt?”
Bunică: „La serviciu.”
Reporter: „Dacă se închid școlile?”
Bunică: „Rămâne cu mine.”
Mamă: „Am terminat școala de asistent medical, dar nu muncesc, pentru că trebuie să stau cu el acasă. Bunicii muncesc și din partea mea și din partea soțului.''
Femeie: „Eu am doi, nu știu cum o să fie conexiunea, cum o să mă împart.''
Deși la prânz premierul Ludovic Orban anunța că rămân deschise creșele și centrele afterschool, Comitetul Municipal a decis că toate unitățile care au activitate didactică se închid.
Ludovic Orban: „Cele două trepte 1 și 3 la mie nu afectează desfășurarea altor activități cum sunt activitățile creșelor și aftershcoolurilor, nu fac obiectul reglementărilor.''
Elevii care nu vor participa la cursurile online vor avea absență nemotivată, în timp ce dascălii care vor refuza să predea online vor fi cercetați disciplinar. Inspectorii de sectoare vor verifica desfășurarea cursurilor online. Practic, vor intra neanunțați pe aplicații, ori platformele pe care elevii și profesorii participă la lecții pentru a-i verifica.
Grav este că nu toți elevii au primit tabletele promise de autorități.
Monica Anisie, ministrul Educației: „Aceste tablete pe care MEC le-a transmis către ISMB sunt tabletele din programul „Școala de acasă”. Am atribuit aceste tablete acelor copii care nu au niciun echipament electronic pentru desfășurarea orelor în online, pentru acele solicitări de după perioada aprilie. Fiecare inspectorat face achiziție pentru acești copii care mai au nevoie de tablete.''
La nivel național, 1.259 de unități de învățământ sunt în scenariul roșu, iar alte 5.600 funcționează în sistem hibrid.