Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ecaterina Andronescu vrea să scurteze vacanţa elevilor: ”Am primit reacții de la părinți”

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi că ia în calcul schimbarea structurii anului şcolar, astfel încât semestrul I să nu mai fie divizat.

"Am avut o discuţie cu toţi colegii din învăţământul preuniversitar din minister şi ne-am gândit la o formulă care să nu mai divizeze semestrul, pentru că am primit foarte multe reacţii de la părinţi", a spus Ecaterina Andronescu, întrebată dacă are în vedere un proiect privind schimbarea structurii anului şcolar.

Potrivit acesteia, propunerea ar fi ca semestrul I să se termine odată cu începerea vacanţei de iarnă.

"Iau vacanţă copiii acum pe 21 decembrie, au trei săptămâni de vacanţă. După ce s-au relaxat şi au uitat că semestrul nu s-a terminat, apoi mai au trei săptămâni de şcoală, în care profesorii trebuie să finalizeze situaţia lor şcolară la toate disciplinele şi se creează o anumită dificultate. Încercăm, dacă vom reuşi să convenim asupra acestui aspect, să se termine semestrul I odată cu începutul vacanţei şi semestrul II să înceapă după ce elevii şi-au văzut liniştiţi de vacanţă. (...) Anul acesta nu puteam face mişcare în timpul anului, propunerea este pentru anul viitor, va fi publicată pe site, vom avea şi reacţii, şi sigur după ce vom lua decizia veţi afla, printr-un ordin de ministru se va publica", a arătat ministrul.

Ministrul Ecaterina Andronescu se află la Bruxelles, unde a fost audiată în Comisia de cultură a PE, în contextul deţinerii de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului UE.

Citește și
Ecaterina Andronescu
Andronescu vrea ca şi elevii de clasa l să poată fi lăsaţi repetenţi

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult