Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum încearcă școlile din România să interzică telefoanele mobile în clasă. Ce măsuri au luat alte state

Your browser doesn't support HTML5 video.

Problema telefoanelor mobile are rezolvări diferite în școlile noastre. Unele le-au interzis categoric elevilor să aducă dispozitivele la școală, sub sancțiunea preluării acestora de către profesori.  

Altele au comandat dulapuri speciale, unde aparatele vor sta până se sună de ieșire. Majoritatea profesorilor mizează deocamdată pe bunul simț al copiilor, câtă vreme aceștia nu fac poze sau filmulețe în timpul orelor.

Un elev de clasa a șaptea butonează în bancă, de o săptămână, un telefon imaginar. Folosirea mobilelor în clădirea școlii și în curte a fost interzisă, iar părinții au fost informați chiar înainte de deschiderea anului.

Veronica Bălan, director școală Josenii Bârgăului: „Am spus că la trei abateri scădem cu un punct nota la purtare, dar până acum a existat o singură abatere și la puțini copii. Copiii nu au mai venit cu telefoane, cei care au venit au fost atât de puțini încât ne-am mirat.”

Citește și
microbuz
Al 2-lea caz într-o săptămână. Un șofer de microbuz a fost prins băut la volan, în timp ce ducea 15 elevi la școală

Într-o școală din Ferentari, conducerea a încercat inițial cu blândețe să-i convingă pe elevi să renunțe la telefoane, deși sunt aproape tot timpul conectați la diverse aplicații.

Soluția, „vitrina de telefoane”, în fapt un dulap lipit de catedră, care va găzdui aparatele.

Prof. Liviu Pavel: „Are 30-36 de celule, în care ar intra dimineață, când vin copiii, fiecare telefon în celula lui. Ușa este transparentă, se văd toate telefoanele puse acolo”

Într-o altă școală, bobocii de clasa a noua primesc instructajul despre cum au voie să folosească telefonul la ore - strict ca instrument de lucru. Condițiile au fost agreate de cursanți și părinți. Așa că se pot schimba, dacă apar derapaje.

Prof. Maria Dan, director Dante: „Scriem pe tablă și, în condițiile în care cineva lipsește, noi pozăm ceea ce e pe tablă, ca să vedem lecțiile. Și poate nu vedem bine în ultima bancă.”

Opt țări europene au interzis accesul cu telefoane mobile în școli, în ideea „pauzei digitale”, care să-i permită copilului să se concentreze pe studiu. Franța experimentează același lucru pe 55.000 de elevi, după ce un raport al experților a recomandat acomodarea treptată cu tehnologia - fără mobile până la 11 ani, între 11 și 13 un „dumbphone” - din acela vechi, cu butoane. Iar internet, după 15 ani.”

Premierul Australiei a anunțat introducerea unui mecanism național de control, care va respinge încercările copiilor sub 16 ani de a se conecta la rețelele de socializare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult