Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Scandal uriaș în învățământ. Marile universități îi cer explicații ministrului Popa

Your browser doesn't support HTML5 video.

Scandal fără precedent în învăţământ: Universitatea Bucureşti a anunţat că va da în judecată Ministerul Educaţiei, care i-a redus semnificativ numărul de locuri plătite din buget.

Şi alte mari universităţi, Babeş Bolyai din Cluj şi Universitatea de Ves din Timişoara, acuză criterii suspecte. Cel mai vehement este rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, care susţine că repartizarea locurilor a fost făcută din răzbunare politică, după ce acesta a fost una dintre cele mai puternice voci care l-au criticat pe Valentin Popa la preluarea mandatului de ministru al Educaţiei.

Universitatea Bucureşti este cel mai puternic afectată de decizia ministrului Valentin Popa.

Pentru anul universitar 2018-2019, Universităţii Bucureşti i s-au tăiat 454 de locuri la buget la studiile de licenţă, master şi doctorat, ceea ce înseamnă, în total, o pierdere de 9 milioane de lei.

Într-o scrisoare deschisă, rectorul universităţii, Mircea Dumitru, numeşte această decizie drept "triumful mediocrităţii şi al găştilor politice" şi spune că a fost luată cu "ură şi răzbunare".

Citește și
Florin Diaconu
Profesor al Universității din București, vizat de o anchetă internă, după ce i-a cerut unei studente să vină fără văl

Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti: "În momentul de faţă noi nu ştim care sunt regulile după care bani publici sunt folosiţi pentru a finanţa învăţământul superior public din România. Cred cu destulă convingere că sunt probleme care ţin de chestiuni politice şi poate chiar chestiuni subiective".

Universitatea "Babes-Bolyai" de la Cluj a pierdut 271 de locuri de la buget.

Şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Academia de Studii Economice din Bucureşti sau Universitatea de Vest din Timişoara sunt afectate.

Marilen Pârtea, rector Universitatea de Vest: Ministerul trebuie să explice care sunt indicatorii care au stat la baza calculelor care au rezultat în acest moment şi care au generat această repartizare de locuri, înainte de a face o clasificare a universităţilor.

Ministerul Educaţiei are, prin vocea unui secretar de stat, o explicaţie. Locurile de la buget au fost mutate la domeniile prioritare pentru România, cum ar fi informatică, energia, mediul şi sănătatea.

Întâmplător, prorectorul Politehnicii Bucureşti, cu 576 de locuri câştigate, este Ecaterina Andronescu. Iar la Universitatea de Agronomie este rector Sorin Câmpeanu, fost ministru al Educaţiei.

Miza acestei bătălii este uriaşă. Pentru fiecare student de la buget, o universitate primeşte de la stat 5000 de lei. La această sumă se aplică, însă, şi un coeficient stabilit în funcţie de domeniul de studiu. De exemplu, pentru un student la Medicină, statul va plăti dublu, 10000 de lei, iar pentru cei de la Știinţele Industriale - 7500 de lei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult