România, printre puținele state europene unde copiii deprind competențe digitale începând abia din clasa a V-a
Your browser doesn't support HTML5 video.
Din această cauză, nivelul lor de cunoștințe este sub media europeană. Deși copiii știu să folosească un telefon, de pildă, acest lucru nu înseamnă că au competențe digitale.
La noi, competențele digitale sunt predate abia din clasa a V-a. Este o materie obligatorie, iar elevii ar trebui să învețe treptat cum pot folosi un calculator, cum pot redacta un text sau trimite un mail.
Ionela Neagoe, directorul Colegiului Național Gheorghe Lazăr: „Noțiunile de bază, de la calculator, cum este el alcătuit, până la a lucra concret documentul Word, inclusiv la clasă, profesorul poate să îi provoace pentru că, începând cu pandemia, ne-am străduit să ne dotăm sălile de clasă și să avem acces la tabletă grafică, videoproiector, tablă smart. În mod normal, copiii trebuie provocați și în timpul orei să acceseze device-urile astfel încât să își cizeleze anumite competențe”.
Potrivit unui raport publicat de Eurydice în 2023, România se număra printre cele trei state europene, alături de Croația și Austria, unde competența digitală se predă abia abia în clasa a V-a. Cele mai multe țări încep să predea noțiuni ce țin de competență digitală încă din școala primară.
Marian Hurducas, expert digital: „Din păcate ne cam mințim singuri când spunem că generațiile care vin după noi sunt native digital. Folosirea rețelelor sociale sau a unui telefon în scopuri distractive, sau tablete, sau laptop nu are nicio legătură cu competențele digitale despre care noi vorbim. Sunt acele competențe care-ți ușurează viața prin a folosi un sistem de calcul conectat la internet. Știi să scrii un document Word, să folosești un Excel, un e-mail, să redactezi un text, lucruri de bază care te ajută să nu mai pierzi o oră, să stai la ghișeu”.
Și raportul privind nivelul de literație digitală al elevilor ne situează la un nivel mediu minim funcțional al competențelor digitale. Clasele I-IV înregistrează cei mai mulți elevi nefuncționali, nivelul gimnazial având cei mai mulți elevi minim funcționali, în timp ce liceele au cei mai mulți elevi funcționali din punct de vedere al competențelor digitale.
Băieții au un avans mediu de aproximativ 5% față de fete în domeniul competențelor digitale.