Rafila, despre testarea antidrog a elevilor din şcoli: Este o propunere. Trebuie să creştem capacitatea de testare
Rafila a menţionat că a avut o discuţie şi cu ministrul Educaţiei, LIgia Deca, şi educaţia pentru sănătate este care poate să genereze comportamente de bună calitate.
„Este o propunere. Eu nu sunt specialist în partea asta, de control a consumului de droguri. Prefer să las pe cei care se ocupă de acest lucru. Trebuie să vedem şi exemple din alte ţări din UE, încât măsurile să-şi atingă scopul propus. Cred că ceea ce trebuie să facem, din punctul meu de vedere, al Ministerului Sănătăţii, este să creştem capacitatea de testare pentru droguri. Ea există în centrele şi Institutele de medicină legală şi sunt la dispoziţia colegilor de la MAI, pe baza unui ordin comun pe care l-am semnat anul trecut, dar capacitatea de testare trebuie crescută la nivelul Ministerului Sănătăţii cât şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor”, a precizat ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila a precizat că a avut şi o discuţie directă cu ministrul Educaţiei, deocamdată informală, iar „educaţia pentru sănătate este care poate să genereze comportamente de bună calitate, care să evite consumul de droguri, alcool şi tutun”.
După accidentul din stațiunea 2 Mai, unde doi tineri au murit loviți de un șofer drogat, autoritățile vorbesc despre posibilitatea de a testa elevii anti-drog în școli. Pentru început, în București, părinții și elevii majori vor fi întrebați dacă sunt de acord. Decizia a fost anunțată de prefectul Capitalei.