Peste două milioane de elevi intră oficial în vacanța de vară. Elevii se vor întoarce în bănci pe 5 septembrie
Your browser doesn't support HTML5 video.
Iar premianții au avut coronițe pentru că au terminat cu media 10 un an greu primul în format fizic după pandemie.
Elevii se vor întoarce în bănci pe 5 septembrie pentru un an școlar împărțit în 5 module cu 5 vacanțe și fără teze.
Entuziasmaţi, dar şi fericiţi că au scăpat, elevii s-au bucurat că intră în vacanţă.
Elev: ”L-am treuct cu greu. Am trecut multe clase cu 4,50 şi m am chinuti să trec clasa în general”.
Reporter: Ce a fost cel mai frumos?
Elev: ”Am băgat trotinetele în şcoală şi am început să ne plimbăm prin şcoală cu ea”.
Bucuria a fost şi mai mare pentru copiii care au luat premiu întâi cu coroniță.
Panagiota Marcu, elevă nota 10: ”Aceasta e diploma mea. Clasa a-5-a, media 10”.
Reporter: Cum ai reuşit?
Elevă: ”Am învăţat şi când înveţi e uşor”.
Mamă: ”Emoţionată fericită şi mândră de fiica mea. Nu a trebuit să o controlez la teme nici să o împing de la spate”.
Însă pentru majoritatea elevilor, a fost un an greu, mai ales că s-au întors în bănci după doi ani.
Ionela Neagoe, director Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr: ”S-au schimbat elevii, în sensul că nu îşi pot menţine atenţia foarte mult timp în clasă, nu făceau față efortului învăţării. Toate astea psihologic vorbind multora le-a produs un dezechilibru. Noi la clasa a-12-a noi avem un copil care repetă clasa a-12-a pentru că nu a mai putut să vină la școală din motive de a socializa cu ceilalţi cu colegi, de adaptare la mediul fizic”.
A venit vacanţă pentru 2 milioane de elevi din clasa 0 până în clasa 11, fără cei din clasele terminale şi cei de grădiniţă, care sunt aproximativ 900 de mii. Unii au terminat mai repede pentru că au deja examene. Din totalul de 2,9 milioane 60% sunt din oraşe, iar 40% din mediul rural şi toţi sunt în şcolile de stat. Doar 100 de mii sunt înscrişi în şcolile private. Numărul elevilor este însă în scădere, înainte de pandemie 3 milioane terminau anual şcoala.
După vacanţa de vară, elevii revin la şcoală pe 5 septembrie, când îi aşteaptă o nouă structură. Cursurile vor fi împărţite în 36 de săptămâni cu 5 module de învăţare şi 5 vacanțe. În luna februarie va fi o vacanţă cu date diferite în funcţie de judeţ. Tezele nu vor mai fi valabile, iar mediile vor fi calculate doar la finalul cursurilor.