O nouă materie opțională, introdusă în învățământul preuniversitar. Anunțul făcut de Monica Anisie
Prezentă la deschiderea anului universitar, la Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Monica Anisie a precizat că, la inițiativa acestei instituții, elevii de la clasele a III-a, a IV-a, a VI-a, a VII-a, a X-a și a XI-a vor putea studia teatrul.
Astfel, potrivit noului ordin de ministru, elevii de la clasele a III-a și a IV-a vor putea studia disciplina “Eu și scena”, cei de la clasele a VI-a și a VII-a materia “Teatrul și noi”, iar cei de la clasele a X-a și a XI-a “Laboratorul de teatru”.
”Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” a propus în acest an școlar Ministerului Educației introducerea în curriculum la decizia școlii a unei discipline din domeniul artei teatrale. MEC a aprobat prin ordin de ministru ca elevii sa studieze la clasele a III-a și a IV-a disciplina “Eu și scena”, la clasele a VI-a și a VII-a disciplina “Teatrul și noi”, la clasele a X-a și a XI-a “Laboratorul de teatru”. Ca profesor de Limba și literatura română și ministru, consider că acesta este un moment important pentru educație”, a declarat Monica Anisie, la deschiderea noului an universitar.
Sursa: P.R.
Etichete: ministerul educatiei , teatru , anul scolar , monica anisie
Dată publicare: 01-10-2020 11:16