Ministerul Educaţiei vrea ca orele remediale să fie făcute „faţă în faţă”, indiferent de scenariul în care este localitatea
Una dintre acestea vizează orele remediale, care ar trebui făcute „faţă în faţă”, indiferent de scenariul în care este localitatea. De asemenea, s-a cerut ca simularea examenelor naţionale, dar şi examenele propriu-zise să de desfăşoare cu prezenţă fizică, transmite News.ro.
„Ministerul Educaţiei a solicitat Ministerului Sănătăţii cinci lucruri, nu doar purtarea măştii sau nepurtarea măştii. Am solicitat în primul rand desfăşurarea orelor de activitate remedială, care trebuie să înceapă foarte curtând, desfăşurarea lor exclusiv faţă în faţă, indiferent de scenariu, evident făcând abstracţie de situaţiile în care localitatea este în carantină, dar în cele trei scenarii să funcţionăm cu grupele pentru activitatea remedială dintr-un motiv foarte simplu: aceste grupe vor fi în medie de 12 elevi, adică acolo se poate asigura o distanţare suficientă, astfel încât riscurile epidemiologice sa fie minime, dar să permitem şi participarea elevilor de clasele V, VI, VII”, a declarat Sorin Ion la B1 TV, marţi seară. Au mai fost făcute solicitări în privinţa învăţământului special. „Am solicitat permiterea învăţământului faţă în faţă a elevilor de la învăţământul special, pentru ca grupele de studiu sunt foarte mici, maximum 10 copii odată, iar învăţământul online este extrem de dificil, dacă nu imposibil”, a mai declarat Sorin Ion. De asemenea, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au cerut ca simulările examenelor naţionale şi examenele propriu-zise să fie cu prezenţă fizică, iar masca de protecţie să dispară de la orele de sport. „Am solicitat ca simulările examenelor naţionale, cele care se vor desfăşura la sfârşitul acestei luni, dar şi examenele propriu-zise să se desfăşoare cu prezenţă fizică totală. Evident, în acele zile neparticipând la şcoală ceilalţi elevi. Nu îl ultimul rând, argumentul nostru pentru a renunţa la măştile de protecţie în timpul orelor de sport sunt convins ca cel puţin pentru aceste ore desfăşurate pe terenul de sport va fi înţeles şi permis. Măsura purtării măştii poate fi înlocuită de o distanţare cât mai mare şi în cazul sălilor de aerisire permanentă”, a mai declarat secretarul de stat.
Sursa: News.ro
Etichete: scoli , ministerul educatiei , ore remediale
Dată publicare: 03-03-2021 09:01