Matematica, predată cu ajutorul scobitorilor, legendelor și aplicațiilor: „Am eliminat momente inutile”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Concluziile aparțin unui studiu realizat în urma unei testări internaționale a sute de mii de elevi.
În Constanța, o profesoară de matematică îi învaţă pe elevii din clasa a 5-a cum să afle valoarea numărului PI, cu ajutorul scobitorilor.
Profesoară: „Câte dintre scobitori au tăiat una dintre liniile de hârtie? Să spunem că acesta este numărul x, de două ori numărul scobitorilor din cutie, împărţit la numărul scobitorilor care au tăiat liniile noastre ne va da o aproximare mai bună sau mai puţin bună a numărului PI."
La capitolul „arii şi perimetre", profesoara foloseşte legenda cetăţii Cartagina din nordul Africii. Conform ei, prinţesa Didona le-a cerut localnicilor un loc unde să stea. Aceştia i-au oferit o suprafaţă cât poate cuprinde o piele de bou, iar prinţesa a tăiat pielea în fâşii atât de subţiri, încât a înconjurat cu ele un deal. Elevii au primit şi ei bucăţi de material.
Profesoară: „Vreau să încercaţi să tăiaţi materialul în fâşii, după care o să le înnodăm ca să vedem ce suprafaţă putem să acoperim cu şiretul pe care l-am obţinut.”
Şi elevii unui liceu din Botoşani învaţă matematică altfel. Profesorii folosesc o platformă online, unde încarcă probleme şi metoda lor de rezolvare.
Elev: „Mi se pare mai practică şi se poate adapta mai uşor zilelor de astăzi şi a utilităţii smartphone-urilor."
Testele la clasă pot fi accesate tot de pe telefon sau tabletă. Platforma a fost creată de un fost elev al liceului, acum student la IT.
Profesor: „Aveţi subiectele pe ecran, iar răspunsurile trebuie să fie numerice, fără unităţi de măsură."
Orele nu se desfăşoară fără laptop în liceul Varlaam Mitropolitul din Iaşi.
Adrian Timofti , directorul şcolii Varlaam Mitropolitul: „Am eliminat momente inutile, cum ar fi copiatul lecţiei de pe table sau dictatul la ore. Se eliberează incredibil de mult timp, pentru că profesorul să apuce să explice."
Succesul şcolar are 3 factori cheie: setarea mentală a elevilor, stilul de predare şi tehnologia informaţiei - susţine un studiu realizat de compania de consultanţă McKinsey, bazat pe rezultatele testelor internaţionale PISA, la care au participat 540.000 de elevi din 72 de țări.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!