Elevii și profesorii, în ceață înainte de redeschiderea școlilor. Câți copii se vor întoarce în bănci
Your browser doesn't support HTML5 video.
În tot acest timp, dascălii încă aşteaptă indicaţii despre cum se vor desfăşura orele şi cum vor pune în aplicare normele sanitare. Ministrul Educaţiei a anunţat că ordinul comun elaborat cu ministerul Sănătăţii "va fi prezentat la miezul nopţii".
Peste 2,4 milioane de copii revin luni în bănci, conform unei analize făcute de ministrul Educaţiei, pe baza scenariilor care se aplică în fiecare localitate, adică 80 la sută din numărul total al elevilor din România.
Directorii de şcoli încă aşteaptă ordinul comun semnat de cele două ministere ca să afle care sunt normele sanitare.
Deocamdată cele două instituţii au puncte de vedere diferite în privinţa distanţării fizice dintre elevi.
Ministrul Educației a anunţat că la două cazuri depistate pozitiv într-o singură clasă, toţi elevii din clasa respectivă vor sta în izolare 14 zile. Dacă însă vor fi mai multe cazuri în clase diferite, toată şcoala trece în sistem online. În timp ce elevii cu diferite afecţiuni care rămân în online, nu mai au nevoie de alte adeverinţe de la medic.
Numai într-o şcoală din Capitală o întreagă clasă a anunţat că nu se va prezenta fizic la şcoala de luni, deşi elevii sunt în an terminal.
Ionela Neagoe, profesor: ''Din clasa a 8-a, pentru că avem o singură clasă, niciun copil nu va veni la şcoală pentru că au persoane cu risc, aflate în situaţie de risc în famalilie sau au recomandare de la medic să nu vină fizic la şcoală o întreagă clasă de 36 de copii.''
Ordinul comun dintre cele două ministere ar urma să lămurească inclusiv testarea elevilor şi cadrelor didactice. Doar că până în acest moment în şcolile din ţară nu au ajuns astfel de teste antigen.
La Colegiul "Lazăr" din Capitală, directorul unităţii spune că a primit prin sponsorizare 1.000 de teste rapide. Le va folosi o dată la 2 săptămâni pentru cadrele didactice şi speră că în acest fel să reducă riscul îmbolnăvirii şi să extragă profesorii simptomatici din colectivitate.
În tot acest timp însă, în casele copiiilor au început pregătirile pentru prima zi de şcoală.
Toate acestea au fost trecute pe listele de cumpărături.
Minisitrul Educaţiei a anunţat că în învăţământul tehnologic, profesional şi postliceal stagiile de practică se vor desfăşura cu prezenţa fizică.