Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Elevii nu își permit să meargă la școală. Bursele pentru cei care merg la liceu în altă localitate au fost eliminate

15 la sută dintre tinerii români nu au mai mult de 8 clase, aşadar, au puţine șanse să îşi asigure un trai decent. Este cel mai mare procent din Uniunea Europeană.

Şi totuşi, în acest context, Ministerul Educației taie bursele sociale pentru elevii care merg la liceu în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Florina se trezește la 6 dimineața ca să ia autobuzul 20 de kilometri și să ajungă la liceu, în Sibiu. E un efort și cu toate că transportul este decontat, adolescenta se bizuia pe bursa socială de 200 de lei.

Florina Triștiu, elevă: „Pentru noi navetiștii contează foarte mult acești bani, pentru că ne descurcăm mult mai bine dacă îi avem, scutim și părinții. Ne mai cumpărăm rechizite."

Când își petrec aproape toată ziua departe de casă, liceeni au mai multe cheltuieli.

Citește și
Mulți copii ratează începerea școlii pentru că părinții aveau programat concediu. ”Au vreme toată viața să învețe”
Mulți copii au ratat începerea școlii pentru că părinții aveau programat concediu. ”Au vreme toată viața să învețe”

Valentin, elev: „Să-mi iau mâncare pentru școală."

Mihaela Ciorogaru, elevă: „Ne putem cumpăra rechizite sau cărți, culegeri pentru școală la materii, ne trebuie."

Lipsa banilor este unul dintre motivele pentru care mulți copii din mediul rural abandonează școala, după ce încheie învăţământul obligatoriu.

Datele Eurostat arată că 15 la sută dintre tinerii români nu au mai mult de 8 clase. În Uniunea Europeană suntem pe primul loc în acest trist clasament. La capătul opus, doar 2% dintre croați nu mai intră pe poarta liceului.

Daniela Vișoianu, expert în educație: „Într-o familie care nu are venituri, să trimiți un copil la școală cu un cost de transport de câteva sute de lei pe lună este o presiune foarte mare. Devine mai de interes pentru familia lui să fie implicat într-o activitate productivă, care aduce un beneficiu.”

De pildă, Simonel Glăjar s-a lăsat de școală la 16 ani, ca să îngrijească oile. Acum are 30 și încearcă să se descurce doar cu zece clase.

Simonel Glăjar: „Nu aveam posibilitate...unsprezece frați.”

Ministrul Educației susține însă că există și liceeni navetiști cu situație materială bună, așa că a decis să acorde burse sociale doar elevilor din familii sărace, orfanilor sau celor cu probleme de sănătate.

Robert Avram, Consiliul Național al Elevilor: „Degeaba ministerul vine și ne spune că există cazuri de elevi de lângă București din comune bogate, care vin în București pentru studii, pentru că sunt cazuri excepţionale.”

Avocatul Poporului și-a exprimat opoziția față de această decizie, pe care o consideră "pe cât de surprinzătoare, pe atât de nedreaptă".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult