Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Elevii din mediul rural au rezervate 2.000 de locuri la facultăți, dacă iau BAC-ul

Your browser doesn't support HTML5 video.

Absolvenţii liceelor din mediul rural primesc de anul acesta un ajutor nesperat din partea Ministerului Educaţiei.

Pentru ei, dacă reuşesc să ia BAC-ul, au fost rezervate două mii de locuri bugetate la diverse facultăţi din ţară. Autorităţile vor să crească numărul absolvenţilor în speranţa că unii dintre ei se vor întoarce în sate şi vor ajuta la dezvoltarea lor.

În judeţul Argeş sunt 6 licee în mediul rural. Cel mai apropiat de Piteşti este liceul tehnologic nr. 1 Mărăcineni, unde anul trecut după BAC promovabilitatea a fost de numai 25 de procente. Diferenţa este ca tinerii care au terminat anul acesta 12 clase vor avea doar pentru ei 28 de locuri la Universitatea Piteşti.

Reporter: "Vrei să te duci mai departe?"

Georgiana Badea, absolventă: "Da, dacă s-ar putea să iau BAC-ul da, încercăm".

Citește și
examen
Gestul disperat al unei tinere care trebuia să achite taxe de studiu deși nu mai era studentă

Reporter: "Unde vrei să te duci?" 

Georgiana Badea: "La facultate, la Piteşti"

Claudiu Marin, absolvent: "Nu ştiu pe ce profil mă voi duce, dar o să ajung eu la facultate."

Viorel Nicolae prorector UPIT: "Altfel poate că ei se pierdeau şi nu reuşeau să-şi permită"

Dumitru Tudosoiu inspectoraul general ISJ Argeş:  "Cred că îi stimulează în a-şi completa cunoştinţele pe de o parte, în a ajunge să depăşească cu brio examenul de Bacalaureat, ştiind că-i aşteaptă nişte locuri, cumva gratuite, oferite de stat"

Anul trecut, în judeţul Argeş 338 de absolvenţi au terminat un liceu din mediul rural. Numai 173 au dat Bacalaureatul şi doar 90 au reuşit să-l ia. Şi la universităţile din Timişoara au fost rezervate astfel de locuri special bugetate pentru copiii din mediul rural.

Irina Macsinga, prorector Universitatea de Vest: "Aceste locuri au fost repartizate pe facultăţi în urma unei analize statistice"

Admiterea se face separat pentru ei, dar ar putea crea un paradox: vor intra la buget studenţi cu note mici, în timp ce alţii cu note mai mari, dar care au terminat un liceu din mediul urban, ar putea plăti taxa.

Florin Drăgan - prorector Universitatea Politehnică Timişoara: "Practic e un concurs paralel şi e normal, locurile sunt speciale pentru acei candidaţi care poate au avut şanse mai puţine. Noi ştim situaţia din mediul rural, probleme de cadre didactice"

Tiberiu Iancu - prorector Universitatea de Ştiinţe Agricole Timişoara: "După finalizarea studiilor, respectivii absolvenţi să se întoarcă în zonele de unde au provenit, astfel încât să poată contribui activ la dezvoltarea zonelor rurale".

În cazul în care la anumite universităţi locurile nu vor fi ocupate, acestea vor fi redistribuite acolo unde există cerere.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult