Directorii anului 2022, premiați de Asociaţia pentru Valori în Educaţie. Contribuția lor la sistemul de învățământ
Your browser doesn't support HTML5 video.
Iar patru dintre ei au urcat aseară pe scena Ateneului Român şi au fost premiaţi. Vorbim despre directori de şcoli şi licee din ţară, care - prin proiecte bine gândite - au reuşit să transforme unităţile de învăţământ în locuri unde se regăsesc şi noul, şi toleranţa, şi arată că schimbarea pornește, în primul rând, de la oameni.
Cristina Hadâmbu lucrează în învățământ din 2001 și a îndrumat, de-a lungul timpului, mii de copii. În 2017 a devenit directoarea Liceului Tehnologic „Puskas Tivadar” (Pușcaș Tivodor) din Sfântu Gheorghe și, de atunci, dezvoltă proiecte care țin copiii în școală. Miercuri seară, Asociaţia pentru Valori în Educaţie i-a acordat titlul de „Directorul Anului 2022”.
Cristina Hadâmbu, directorul anului 2022: „Cel mai important lucru care mă determină să fiu implicată este iubirea față de elevi. Dacă noi dăm exemplu, dacă noi încercăm să facem lucrurile cu suflet, să fim acolo, să fim implicați 100%, atunci lucrurile sigur vor ieși foarte bine.”
Elevă: „Sunt foarte mândră de școală, de copii, de doamna directoare. Mereu când ne întâlnim cu ea ne întreabă cum ne simțim, cum e la școala nouă.”
O directoare din Iași s-a concentrat pe diversitatea din școala pe care o conduce și a dezvoltat proiecte pentru copii nevoiaşi, cu dizabilităţi sau din diverse grupuri etnice. Această muncă i-a adus diploma pe care scrie „directorul anului pentru Egalitate de Șanse".
Georgiana-Livia Antoci, directorul anului pentru egalitate de șanse: „Noi știam că acești copii sunt isteți, ceva ce merită ca noi să investim și mai mult și să crească până la final, așa cum trebuie și cum merită orice copil din țara asta"
Iar aplauzele vin şi din partea elevilor.
Elevi: „Sunt multe scenete, sunt multe activități pe afară. (...) Eu la școală mă simt foarte fericită, atât de fericită încât nu vreau să mai vină weekendul.”
La categoria antreprenoriat, premiatp a fost o directoare din judeţul Iaşi, care a mizat pe digitalizare.
Simona-Elena Voinescu, directorul anului pentru antreprenoriat: „Am dotat școala cu un nou laborator de informatică și astfel, fiecare clasă are astăzi o tablă interactivă. Am adus în școală și ecrane de proiecție și camere de videoconferință, și 25 de tablete grafice.”
Pe scenă a urcat şi directorului unei școli din Călărași, premiat pentru inovare.
Viforel Dorobanțu, directorul anului pentru inovare: „Am modificat programele pentru diferite discipline, stilul de predare l-am adaptat elevilor, folosind extrem de mult tehnologia.”
Odată cu diplomele, directorii au primit fiecare şi fonduri în valoare de 3.500 de euro pentru proiecte viitoare, un catalog digital, dar și un loc într-un program care își propune să-i ghideze pentru a continua să îmbunătățească educația.