Modifica setarile cookie
Toate categoriile

De ce va fi dificilă repartizarea pe licee pentru elevii cu medii mari la Evaluarea Națională. Ce recomandă profesorii

Your browser doesn't support HTML5 video.

Pentru elevii care tocmai au terminat Evaluarea Națională, urmează o nouă încercare: înscrierea la liceu. Repartizarea va fi dificilă, mai ales pentru cei care au medii mari.

În București, sunt cele mai multe note, între 9 și 10, din ultimii ani, ceea ce înseamnă, că departajarea pentru anumite licee, se va face la o sutime, sau în cazul unor medii identice, pe baza notei la limba română. Potrivit unui studiu recent, cei mai mulți elevi, merg pe mâna părinților, în alegerea școlii, ori își urmează colegii de clasă.

Pe 6 iulie se dă startul admiterii în liceu, iar cererea de înscriere poate fi transmisă și electronic. Există o fișă pe care elevii vor trece, cu mare atenție și în ordinea priorităților lor, codurile specializărilor din liceele dorite.

Profesorii recomandă ca pe cerere să fie scrise până la o sută de opțiuni. Dacă elevul nu prinde loc la prima secție bifată, alunecă automat la a doua, apoi la a treia și tot așa, până când media lui va fi mai mare sau cel puțin egală cu a celui din urmă coleg de generație, la un anumit liceu și un anumit profil.

Repartizarea computerizată se anunță însă problematică, în județele cu cele mai mari note, precum Cluj, Brăila și Prahova, dar și în capitală.

Citește și
scoala
Anchetă la un liceu din Azuga. O profesoară de matematică ar fi lăsat mai mulți elevi corigenți în pragul Evaluării Naționale

Marian Stas, coordonator al programului educațional: „Atâta vreme cât subiectele nu sunt făcute serios, autentic, să reflecte și să testeze în mod real câtă carte știu copiii, rămân 5-10 puncte dintr-o sută care ierarhizează în mod real”.

Concurență acerbă pentru liceele de top

În București au fost, la Evaluare, 16.000 de absolvenți de gimnaziu. 94 au luat media 10, 4.500 dintre ei au primit între 9 și 10. Între 8 și 9 sunt 4.000 de note. Între 7 și 8, 2.400 și tot așa, în scădere, până la Mediile sub 5, doar 1.800. Acest lucru înseamnă că pentru liceele de top va fi o concurență acerbă. Probabil că toate cele din top 20 de anul trecut vor fi ocupate de copiii cu medii de la 9 în sus.

Pentru că un elev cu 9,80, de exemplu, e mai jos în clasament, față de anul trecut, cu peste 100 de poziții. Iar cei cu medii mari vor fi departajați de câteva sutimi. Dacă pe ultimul loc dintr-o anumită clasă vor doi sau mai mulți elevi, ei vor fi departajați, conform protocolului, de nota obținută la Română.

Profesorii spun că e mai important ca familia să urmărească vocația copilului, și nu accesul într-un anumit liceu.

Ancuța Moiseanu, profesor de Limba română: „E nevoie de comunicare între părinți și copil, pentru ca alegerea să fie cea mai bună. Dacă facem ceea ce doresc părinții, chiar dacă vor binele nostru, s-ar putea să nu fie ce ne place”.

În mod ideal, adolescentul ar trebui să aibă deja viziunea asupra propriului viitor.

Andrei Mândrușcă, elev: „Am muncit foarte mult. Îmi place matematica, am mers la concursuri”.

Repartizarea elevilor pe licee, pe 19 iulie

Dar, ca să fie sigură că fiica ei alege profilul potrivit abilităților și planuriilor viitoare, Monica, de pilda, a apelat la un consilier.

Monica Măcișanu, părinte: „Doamnele psiholog au reușit cumva să-mi contureze un profil de abilități. Informatica sau matematica pură nu e tocmai cea mai bună”.

O ședință costă, în medie, 200 de lei. Și este nevoie de minimum două întâlniri pentru ca psihologul să contureze o recomandare.

Mara Miclea, psiholog: „Ne referim la ideea asta de a eșantiona corect interese, abilități, capacități, diverse carcateristici ale persoanelor”.

Iată de ce în sistemul britanic, de pildă, primul examen care reflectă o viitoare carieră se dă abia în clasa a X-a.

Distribuția elevilor pe licee va fi anunțată pe 19 iulie.

Reporteri: Adriana Stere, Alesandra Nicoară, Teodora Suciu, Adina Timiș.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult