Copiii români trăiesc în condiţii mai rele decât cei din Botswana sau Rwanda
Your browser doesn't support HTML5 video.
Fetiţele şi băieţii de aici suferă din cauza violenţei extreme, a sănătăţii precare şi a lipsa accesului la educaţie. Am ajuns în acest punct pentru că autorităţile nu sunt preocupate să dezvolte strategii clare şi pe termen lung, sunt de părere sociologii.
În privinţa felului în care sunt trataţi copiii, România apare pe locul 54 într-un top care include 175 de țări.Suntem la egalitate cu Maurititus, dar sub vecinii noştri bulgari şi unguri.
Noi încă avem prea mulţi copii care suferă de foame, care nu merg la şcoală, care mor în primele luni de viaţă, iar lista ruşinii nu se opreşte aici.
În România, au fost înregistrate 34 de naşteri la 1000 de adolescente, în timp ce Rwanda, Trinidad-Tobago, Botswana şi Burundi au între 27 şi 31.
Gabriela Alexandrescu, Salvaţi Copiii România: „Marea masă a adolescenţilor nu are acces la informaţii privind un stil de viaţă sănătos inclusiv sănătatea sexuală şi a reproducerii. În alte ţări se fac astfel de cursuri de la grădiniţă sau de la 12 ani.''
Când vorbim despre educaţie, copiii români nu au acces la ea pentru că o treime dintre familiile din care provin sunt sub pragul sărăciei.
Îngrijorător este şi studiul făcut de Banca Mondială în ceea ce priveşte sistemul de educaţie. Conform acestuia, în România doar 2% dintre elevi sunt capabili să rezolve probleme complexe la citire, 3,3% la matematică şi doar 0,7% la ştiinţe. În zona rurală doar 1% dintre elevi fac performanţa în învățământ.
Alfred Bulai, sociolog: „Avem elevi buni în anumite licee, şcoli şi o masă uriaşă masă de oameni care sunt în afara lumii Nu se face şcoala de-adevăratelea. Profesorul nu e profesor de meserie, e cam greu să ai performanțe când ai asemenea modele. Există un număr mare de profesori de Limba Română care sunt agramați.''
Atât Educaţia, cât şi Sănătatea, primesc anual doar câteva procente din PIB. Pe lângă faptul că nu sunt bani guvernanţii insistă să nu numească în funcţii profesionişti care să îmbunătăţească sistemul.
Alfred Bulai, sociolog: „Politicienii români nu au viziune, nu au strategii, sunt obsedaţi doar de ziua de mâine: ce fac eu acum ca să strâng electorat pentru anul viitor. O societate care se prăbuşeşte din punct de vedere al educaţiei dispare uşor, ușor.''
Se întâmplă toate acestea deşi forurile europene şi internaţionale spun acelaşi lucru: investiţi în copii pentru că ei reprezintă viitorul unei ţări.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!