Modifica setarile cookie
Toate categoriile

A fost lansat programul „Primul student din familie”. Lista beneficiarilor și a banilor care se pot da

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în parteneriat cu Ministerul Educației, a lansat apelurile pentru programul „Primul student din familie”.  

Programul nu se adresează în mod direct elevilor și studenților din medii vulnerabile, ci unităților de învățământ preuniversitare și universitare care aplică la program.

Unitățile de învățământ se pot înscrie în perioada 28 martie 2024 – 31 mai 2024 cu proiecte „care să asigure acces egal la studii universitare de calitate, pentru orice tânăr, indiferent de mediul socio-economic din care provine, fără nicio formă de discriminare, și care în același timp să sprijine prevenirea și combaterea abandonului universitar”, se arată într-un comunicat de presă.

Ce buget e alocat programului și ce primesc elevii

Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50 milioane euro, fără TVA, din care contribuția UE este de 42 milioane euro FSE+.

Citește și
razboi israel hamas, gaza
Autobuz școlar israelian, ciuruit de gloanțe în Cisiordania ocupată. Ce i-a protejat pe elevi
pentru regiunile mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest și Centru), suma totală disponibilă este de 44,97 milioane de euro, din care contribuția UE este de 38,2 milioane de euro (corespunzând unei contribuții UE de 85%), iar contribuția națională este 6,74 milioane de euro (corespunzând unei contribuții naționale de 15%); pentru regiunea dezvoltată (București-Ilfov), suma totală disponibilă este de 5,02 milioane de euro, din care contribuția UE este de peste două milioane de euro (corespunzând unei contribuții UE de 40%), iar contribuția națională este de trei milioane de euro (corespunzând unei contribuții naționale de 60%).

În plus, pe durata participării la activitățile programului, elevii de  liceu din clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a vor primi 300 de lei/ lună pentru o perioadă de min. 12 luni și max. 21 luni. Iar studenții vor avea subvenții în valoare de 330 lei/lună, pe o perioadă de min. 12 luni și max. 24 luni.

Ce fel de măsuri trebuie să includă proiectele

Măsurile pe care trebuie să le prezinte proiectele sunt:

• Măsuri de tip „punte” în vederea sprijinirii tranziției la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a;

• Măsuri pentru combaterea reducerii abandonului universitar în rândul studenților proveniți din familii cu un nivel scăzut de educație;

• Măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior, inclusiv prin achiziția de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente specifice procesele educaționale care includ studenți cu dizabilități.

 Ce își propune programul și care sunt tinerii vizați

 Programul „Primul student din familie” își propune să acordea sprijin, în special, elevilor din grupurile subreprezentate ori defavorizate, inclusiv prin consilierea lor în tranziția de la liceu la universitate.

Spre exemplu, sunt luați în calcul tinerii din mediul rural unde probabilitatea ca un tânăr să fie primul din familia sa care urmează studii superioritate este cu mult mai mică decât în cazul celor din urban.

„Primul student din familie este parte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Universitar (PNRAU), prevăzut în Legea învățământului superior nr. 199/2023, și este finanțat printr-un apel competitiv de proiecte din cadrul Programului Educație și Ocupare 2021 – 2027 și din bugetul de stat”, se mai arată în comunicatul de presă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult