Admitere 2020. Cum au fost întâmpinați tinerii care s-au înscris la Universitatea Dunărea de Jos
Your browser doesn't support HTML5 video.
Responsabilii au hotărât să scoată mobilierul în campus, și să completeze afară documentele candidaților declarați admiși.
Ideea le-a plăcut şi viitorilor studenți, care au preferat să fie într-un spaţiu deschis, decât să se înghesuie la secretariat, unde riscul de îmbolnăvire ar fi fost mult mai mare.
Cei 120 de candidaţi declaraţi admişi la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice au fost aşteptaţi într-un cadru cu gazon, copaci şi umbră.
Profesorii şi angajaţii de la secretariat au preferat să facă înscrierile în natură, ca să reducă cât mai mult riscul de contaminare cu Sars-Cov-2.
Conf. Andreea Matic, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, Galaţi: "Cei care au fost admişi, care din toamnă vor fi studenţii noştri, trebuie să se familiarizeze cu campusul şi ar fi mult mai bine şi mai frumos să fie aici, afară şi să se bucure şi ei de tot acest ambient în care vor fi în următorii 3 sau 4 ani. Aici se adăuga, pe lângă un plus de siguranţă, şi frumuseţea mediului."
Studentă: "E foarte bine că se fac înscrierile în aer liber. Deoarece, dacă tot există gen virusul coronavirus, ar fi mai bine să păstrăm distanta, să avem măştile. Am foarte mari emoţii pentru începerea universităţii."
Studentă: "Chiar mă gândeam că voi merge într-o sală în care este căldura şi să stau o grămadă să completez hartii. Şi cu masca. Probabil primul semestru va continua tot on-line. Din al doilea vom veni la facultate."
Doar că, deocamdată, nici profesorii nu le pot spune viitorilor studenţi cum anume se vor desfăşura orele, în contextul pandemiei.
Nici autorităţile nu ştiu încă ce va implica începerea anului şcolar. Ministrul Sănătăţii a anunţat că sunt în lucru patru scenarii, care vor fi adaptate în funcţie de evoluţia numărului de cazuri de îmbolnăvire, raportate la nivel naţional.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: "Nu facem supoziţii, în contextul în care suntem la o distanţă de o lună şi jumătate de începutul şcolii. În a doua jumătate a lunii august vă vom spune exact cum se va deschide scoala."
Pentru confortul şi siguranţa viitorilor studenţi, mai multe facultăţi din ţară accepta şi depunerea contractului de studii prin corespondenţa sau chiar on-line, cu documentele semnate şi scanate.