„Te duci la București și asta se întâmplă”. Descoperirea terifiantă făcută de două fete din Spania în apartamentul închiriat
Cele două tinere au venit să petreacă Anul Nou în București, alături de un grup de prieteni. După ce a ajuns la cazare, Nuria Corral a vrut să le arate urmăritorilor de pe TikTok acum arată apartamentul, potrivit La Nacion.
Pe înregistrare se vede cum tânăra și o prietenă fac un tur al apartamentului, trecând dintr-o cameră în alta. La un moment dat, îndreaptă camera către o ușă mică albă.
Curioase, acestea au deschis-o, iar de cealaltă parte au găsit ceva cu totul neașteptat - o scară foarte veche care, se pare, face legătura cu alte apartamente dezafectate din aceeași clădire.
Scara deteriorată și abandonată, petele de umezeală de pe pereți și ușa deschisă prin care oricine ar putea intra în apartament par desprinse dintr-un film de groază, scrie La Nacion.
„Mă îngrozește. O să pun dulapul aici”, a spus una dintre fete, încercând să blocheze ușa.
„Te duci în vacanță la București și asta se întâmplă”, a scris tânăra care a postat filmarea pe TikTok, unde a adunat peste 6,4 milioane de vizualizări.