Povestea de groază a unei femei care a cunoscut un bărbat pe Tinder. Ce s-a întâmplat după un schimb de mesaje
În doar câteva săptămâni, viața femeii s-a schimbat radical. Totul a început după ce a cunoscut un bărbat pe Tinder. Cei doi au schimbat câteva mesaje, iar apoi au făcut schimb de numere de telefon și au început să vorbească pe WhatsApp, relatează news.com.au.
Povestea a continuat după ce individul a convins-o să i se alăture în tranzacționarea criptomonedelor, un hobby pe care îl avea pe lângă lucrările de construcție. Femeia începuse să aibă din ce în ce mai multă încredere în bărbat, astfel că la un moment dat a luat o decizie care avea să îi schimbe viața: și-a creat un cont pe un site de schimb criptografic, și-a convertit banii în moneda digitală. site-ul însă s-a dovedit a fi unul fals, iar femeia și-a pierdut astfel economiile de o viață, adică 157.000 de dolari.
„Îmi dau seama cât de idioată sunt acum. Încă încerc să mă împac cu ideea că mi-am făcut-o cu mâna mea. (…) Am transferat totul – am adăugat 10.000 de dolari, 20.000 de dolari. Am continuat să pun tot mai mult”, a spus femeia.
După ce și-a dat seama că a fost înșelată, ea a găsit o fotografia folosită de escroc pe Google.
Poliția nu a putut să ajute, deoarece o urmă a amprentei digitale a individului a dezvăluit că se afla în afara Australiei, ceea ce înseamnă că autoritățile locale nu aveau putere să investigheze acest caz.
Escrocheria „măcelărirea porcilor” se referă la „îngrășarea” unei victime înainte de ”sacrificare” și a apărut în China și, ulterior, în țările occidentale.