Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Influencerii rurali” de la noi vin cu idei originale de promovare a satelor din România. „E normal să am pasiunea aceasta”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Inspirați de creatorii de conținut din marile orașe care promovează cafenele, restaurante sau diverse produse și activități, tot mai mulți tineri care au copilărit pe ulițele satelor pitorești de la noi, vin cu idei originale.

Spun povești în spațiul online, despre locuri de o frumusețe rară, despre tradiții și obiceiuri. Chiar dacă au plecat de la câteva sute de urmăritori, așa numiții „influenceri rurali” au ajuns rapid la zeci de mii de fani și, chiar dacă știu mai puțin despre tehonlogie, localnicii au intrat și ei în joc.

Denis, „influencerul rural” care promovează și gastronomia din Vișeu de Jos

Denis are 19 ani și a copilărit în Vișeu de Jos. Acum este student la două facultăți, în Baia Mare și Cluj, însă de anul trecut, vizitele la bunici s-au transformat într-un prilej permanent de a-și suprinde urmăritorii de pe rețelele sociale, cu invitații virtuale pe plaiurile Maramureșului, dar și cu rețete culinare. De pildă, celebrele pancove sau gogoși ardelenești.

Ca un veritabil creator de conținut rural la început de drum, Denis promovează gastronomia din zonă, portul, meșteșugurile, dar și ulițele satelor, care duc către casele oamenilor primitori.

Pe de altă parte, și bunicile din sat abia așteaptă să vadă câte aprecieri primesc la fiecare postare din bătătură.

Citește și
Tiktok
Doi influenceri nigerieni, condamnați la biciuire pentru că au batjocorit un oficial pe TikTok

Denis Florin Năsui, fondator „Cu Denis prin Maramureș”: „Mi-am luat un GoPro și merg prin sate să descopăr oameni simpli de la țară. Noi, generația Z, n-o să avem complexitatea lor. Am 10.000 de urmăritori”.

Și Patricia a început să promoveze localitatea Marin, din județul Sălaj. Are 25 de ani, este fotograf și are deja peste 20.000 de urmăritori. Documentează fiecare crâmpei din viața de la sat și toate poveștile se strâng în Casa Albastră, o casă veche cumpărată și recondiționată chiar de ea.

Patricia Marina Toma: „Organizez evenimente culturale la mine în sat. Simt că am fost crescută aici din totdeauna și e normal să am pasiunea aceasta”.

Pentru un singur clip de câteva secunde e nevoie, însă, de multă muncă. Clipurile de promovare au atras și atenția strănilor care trimit, deseori, mesaje de apreciere pentru bătrânii satului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult