Zi de vară în octombrie, la malul mării. Cu ce au fost ademeniți turiștii pe litoral
Your browser doesn't support HTML5 video.
Plajelele sau faleza Constanței i-au îndemnat la plimbări lungi și, chiar dacă terasele din stațiuni .erau închise, turiștii nu s-au lăsat descurajați, ba chiar au intrat și în valuri.
Au fost 26 de grade Celsius în aer și 20,5 în apa mării, adică temperaturi potrivite pentru o zi de relaxare la plajă.
„Am venit să-mi încarc bateriile, este o zi superbă astăzi, marea ne-a chemat în brațele ei. A fost totul așa pe neașteptate: Ne urcăm în mașină și plecăm astăzi la mare”, a declarat o turistă.
Liniștea, priveliștea minunată a mării și cerul senin, ușor brăzdat de nori, i-au fermecat pe toți.
„Merită să faci o plimbare la mare acum, în octombrie, profitând de vreme și chiar e OK, eu vin din București și vreau să vă spun că e super OK, mă simt bine, aer, soare, totul e OK”, a spus un turist.
Pentru ca activitate prin stațiuni nu mai este, oamenii s-au orientat către portul Tomis atunci când a venit ora mesei. Desigur, preparatele din pește și fructe de mare sunt cele mai cerute.
Ștefan Frânculescu, manager: „Ne-am pregătit cu fructe de mare proaspete pentru clienți, midii, scoici, calamar, creveți. Ne lăudăm cu saramură de crap, cu dorada, biban”.
Un festival culinar amenajat chiar la intrare în stațiunea Mamaia a ademenit pofticioșii. Iar o plimbare pe faleza Cazinoului este perfectă după o masă cu de toate.
Meteorologii anunță că mâine va fi o zi înnorată și ploioasă, dar soarele va ieși din nou săptămâna viitoare când vor fi iar peste 20 de grade Celsius.