Zeci de ţestoase au murit într-un lac de lângă Mumbai. Cel mai probabil au fost otrăvite intenționat
Agenţii pentru protecţia naturii s-au sesizat în legătură cu acest incident după ce un responsabil politic local le-a cerut să investigheze originea unui miros neplăcut în apropierea lacului din Kalyan, oraş situat la circa 50 de kilometri est de Mumbai.
Suhas Pawar, din partea asociaţiei ecologiste Wild Animal and Reptile Rescue, a anunţat că 57 de ţestoase din specia Lissemys punctata au murit, iar alte şase au fost salvate.
Locuitorii au probabil cei care au ucis reptilele pentru a le împiedica să mănâncă peştii pe care aceştia îi creşteau ilegal în lac, au precizat sursele pentru AFP, potrivit Agerpres.
''Incidentul face obiectul unei anchete imediate, analiza postmortem şi ştiinţifică va scoate la iveală cauza exactă a morţii'', a precizat Pawar.
Potrivit acestui expert, restricţiile impuse împotriva COVID-19 în decursul ultimilor doi ani au declanşat cel mai probabil o creştere a populaţiei locale de ţestoase.
''Restricţiile privind activitatea umană au dus, cel mai probabil, la creşterea resurselor de peşte din lac, iar aceste ţestoase s-au înmulţit hrănindu-se cu peştii, ceea ce a provocat furia unora dintre locuitori'', a declarat Pawar.
Ţestoasele Lissemys punctata nu sunt rare, dar sunt o specie protejată prin legea privind conservarea vieţii sălbatice.