Zeci de oameni au petrecut o noapte într-un magazin IKEA, din Danemarca, din cauza ninsorilor abundente. VIDEO
Imaginile televizate arată un grup de persoane care beau bere, cafea şi mănâncă rulouri cu scorţişoară în timp ce urmăresc la televizor un meci de fotbal în magazinul IKEA din regiunea Iutlanda de Nord, situat în proximitatea oraşului Aalborg, potrivit radioteleviziunii publice daneze DR, informează DPA.
"Toţi au fost foarte amabili şi chiar am râs împreună de această situaţie, pentru că, probabil, nu vom mai avea parte niciodată de aşa ceva", a declarat una dintre clientele magazinului IKEA, Michelle Barrett, pentru postul DR, joi dimineaţă.
Regiuni extinse din Danemarca, inclusiv capitala ţării, Copenhaga, au fost afectate de blocaje ale traficului rutier şi feroviar şi de întreruperi ale alimentării cu energie electrică din cauza viscolului.
În Aeroportul din Aalborg, aproximativ 300 de persoane au trebuit să rămână peste noapte, întrucât cursele lor aeriene au fost amânate din cauza furtunii de zăpadă.
Şi alte regiuni daneze s-au confruntat cu mai multe probleme în noaptea de miercuri spre joi. Pe podul Storebaelt, care face legătura între insulele Funen şi Zealand, prelata unui camion încărcat cu colete a fost smulsă de viscol, potrivit unor imagini difuzate de postul de televiziune TV2.
"Camionul era suspendat deasupra apei. Cred că unele dintre cadourile de Crăciun au ajuns în apă", a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei locale pentru TV2. Din fericire, incidentul nu a provocat victime.