Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zeci de angajaţi ai Poliției de Frontieră, anchetați de DNA Timișoara. Cum funcționa rețeaua coruptă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Zeci de persoane, majoritatea angajaţi ai Poliţiei de Frontieră, sunt anchetate de DNA Timişoara, într-un dosar uriaş de luare de mită şi trafic de influenţă. Printre suspecţi este şi un inspector de la Antifraudă.

Vorbim despre 23 de agenţi de poliţie, care lucrau la punctele de frontieră Nădlac 1 şi 2.

Procurorii spun că, timp de mai multe luni, aceştia ar fi cerut mită, între 50 şi 600 de euro, ca să închidă ochii la cei care transportau persoane din Moldova în ţările uniunii europene.

În mod normal, călătorii extra-comunitari ar fi trebuit să fie sancţionaţi, pentru că nu au respectat perioadele de şedere, iar în luna mai, unul dintre agenţi a lăsat un minor să iasă din ţară, deşi nu avea acord din partea părinţilor, favoare pentru care a primit 100 de euro.

Tot la Nădlac 2 lucra şi inspectorul antifraudă, anchetat acum. Acesta ar fi cerut 1.200 de euro ca să intervină pe lângă poliţiştii de frontieră şi să obţină facilitarea unui transport de tablouri şi statuete, toate obiecte din patrimoniul naţional.

Citește și
Gașca de Chitară din Grozăvești a oferit o reprezentație în campus. Evenimentul a strâns sute de tineri
Gașca de Chitară din Grozăvești a oferit o reprezentație în campus. Evenimentul a strâns sute de tineri

Şi alte persoane sunt anchetate în acest dosar, au anunţat procurorii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult