Zbor misterios al unui avion militar al NATO de la București în Africa Centrală. Primele detalii
Galerie foto
Un avion militar Boeing C-17 Globemaster al NATO, înregistrat în Ungaria, din dotarea flotei Grupului de transport aerian strategic SAC Heavy Airlift Wing, a zburat, miercuri, de pe Aeroportul Otopeni până în capitala Republicii Africii Centrale, într-o cursă fără escală pe o distanță de 4.500 de kilometri, care a durat aproape 7 ore.
Potrivit Boarding Pass, publicație specializată în știri din domeniul aviatic, ”un Boeing C-17 Globemaster din flota SAC Heavy Airlift Wing, program din care face parte și România, a operat miercuri, 29 mai 2024, un zbor neregulat din București spre Bangui, capitala Republicii Africa Centrală.
Zborul a avut o durată de 6 ore și 55 de minute și a fost operat fără escală, însă motivul operării sale este necunoscut”.
Boeing C-17 Globemaster III este o aeronavă mare de transport militar care a fost dezvoltată pentru Forțele Aeriene ale Statelor Unite din anii 1980 până la începutul anilor 1990 de către McDonnell Douglas.
România este parte a SAC Heavy Airlift WingUn astfel de avion costă peste 200 de milioane de dolari, atinge o viteză de 950 km/h și poate zbura fără escală 4.480 de kilometri, potrivit specificațiilor sale clasice.
Grupul de transport aerian strategic (Heavy Airlift Wing/HAW) este o organizație internațională militară de transport aerian strategic cu sediul la Baza Aeriană Pápa din Ungaria. Grupul a fost activat oficial la 27 iulie 2009, ca parte a programului Capabilitatea de transport aerian strategic / Strategic Airlift Capability (SAC), care a achiziționat și operează trei aeronave C-17 Globemaster III, înregistrate în Ungaria.
HAW este alcătuit din 155 de militari din cele 12 țări participante la programul SAC: Bulgaria, Estonia, Finlanda, Ungaria, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Slovenia, Suedia și Statele Unite.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: bucuresti , zbor , Aeroportul Otopeni , avion militar , republica africa centrala
Dată publicare: 31-05-2024 12:55