”Visuri la cheie”. Povestea impresionantă a Simonei, puștoaica bolnavă de cancer, fără un picior, care ne învață să zâmbim
Your browser doesn't support HTML5 video.
Noul sezon începe cu o poveste impresionantă. Laura Boghiu, unul dintre arhitecții emisiunii, ne spune mai multe.
”Neașteptat, noul sezon vine cu povești puternice. Ne așteptam ca, după atâtea sezoane, să nu mai unde să întâlnim povești inedite.
Am întâlnit-o pe Simona, o puștoaică de 18 ani, împliniți chiar în timpul filmărilor noastre, care are cancer. Acum 2 ani i s-a amputat un picior și ea ne-a primit cu zâmbetul pe buze, ne-a învățat că trebuie să zâmbim încontinuu, să nu ne gândim la probleme”, povestește Laura.
”Puterea ei ne-a dat și nouă putere”
”Ce m-a șocat pe mine: ea se gândește mai mult la ce vor simți apropiații ei, atunci când ea nu va mai fi.
A fost o supriză și pentru noi să vedem că este vorba despre o casă atât de mare și într-un stadiu foarte incipient. Am avut de tras, pentru că ne-am imaginat că traseul prin casă trebuie un pic modificat, dar per total a ieșit absolut impecabilă, iar zâmbetele lor de final și fericirea lor ne-au împăcat pe toți.
Încercam să fim tari la fiecare întâlnire cu ea și când simțeam că ne acoperă durerea plecam un pic din cadru. Puterea ei ne-a dat și nouă putere să facem tot proiectul și să iasă perfect”, a mai spus Laura Boghiu.
”Momentul meu preferat din emisiune este finalul și atunci când vedem și noi casa, ne acaparează toate emoțiile, plângem cot la cot cu ei”, arată arhitectul emisiunii.