VIDEO. Un vițel cu 3 ochi și 4 nări s-a născut în India. Localnicii cred că este Zeul Shiva
Potrivit Daily Star, vițelul s-a născut cu un ochi în plus pe frunte și - de asemenea, - are patru nări, fapt care a stârnit o adevărată frenezie printre localnici.
Unii locuitori ai satului Chhattisgarh din districtul Rajnandgaon din India susțin că vițelul cu trei ochi este o reîncarnare a lui Viswanatha, un zeu cunoscut pentru imaginea sa cu un ochi pe frunte.
Astfel, un număr mare de oameni a venit din satele din apropiere, pentru a se închina acestui animal, crezând că asistă la renașterea zeului Shiva, precizează și Sputnik.
Vițelul, născut pe 14 ianuarie, a atras mulți de oameni, care au adus drept ofrandă bețișoare de tămâie, nuci de cocos și bani, conform obiceiurilor locale.
Unii spun că momentul nașterii vițelului, care a apărut exact când a început festivalul hindus al recoltării, Makar Sankranti, nu este o coincidență, ci are o semnificație religioasă.
”Nu am văzut niciodată o ființă cu trei ochi. Numai Zeul Shiva a avut-o. Este un miracol divin. O întrupare a Domnului însuși” a declarat localnicul Neelkumar Verma pentru agenția de știri indiană ANI.
Proprietarul vițelului, Neeraj Chandel, spune că - în urma examinării medicale a vițelului - acesta pare să fie într-o stare bună.
”Noi credeam că vițelul este rănit la cap. Dar când am verificat cu o torță, am fost surprinși. Nasul are și patru găuri, în loc de două. De asemenea, coada pare a fi împletită” - a mai spus bărbatul.
În schimb, un medic veterinar, Kamlesh Chaudhary, afirmă că astfel de cazuri nu ar trebui considerate miraculoase, deoarece aceste evenimente se produc din cauza dezvoltării anormale a embrionului.