VIDEO. O tânără a încercat să fugă din maternitate cu un bebeluș după ce al ei a murit
Galerie foto
Talita Meireles a intrat în depresie post-natală după ce și-a pierdut bebelușul pe 27 iunie, în urma unui avort spontan. Nu a avut tăria să le spună rudelor ce s-a întâmplat așa că a mers la spital cu gândul să ia un alt nou-născut și să-l crească ca fiind al ei.
"Mi-am pierdut copilul. Pur și simplu nu am vrut să spun familiei mele că a murit. Nu am vrut să spun nimănui. Chiar nu știu ce mi s-a întâmplat. Eram disperată", le-a spus ea polițiștilor, potrivit Mirror.
A intrat în maternitate fără probleme, în timpul unui schimb de tură și s-a îmbrăcat cu uniforma unei asistente. A observat apoi o mamă cu un copil și i-a spus că trebuie să îl ia pe micuț pentru o serie de teste.
Femeia a fost prinsă după ce sa schimbat de uniforma de asistentă, iar angajații spitalului au observat că nu are la mână o brățară de pacient. Copilul i-a fost înapoiat mamei sale, iar Talita a fost predată polițiștilor.
Talita a spus și-a pierdut bebelușul în urmă cu două săptămâni și s-a dus să se „uite la copii”. „Am vrut să iau unul în brațe. Și așa s-a întâmplat totul. Nu am vrut să fac nimic rău", a continuat ea.
Întrebată unde este soțul ei, ea a declarat că acesta călătorește și apoi a adăugat: "Sunt singură. Nu am pe nimeni cu mine. Nu știu ce mi-a trecut prin cap".
În urma incidentului, reprezentanții spitalului au anunțat că nu au motive să întărească protocoalele de securitate, deoarece sunt deja eficiente în prevenirea infracțiunilor. Nu se știe dacă femeia a fost arestată.