Veste importantă pentru posesorii de iPhone. Apple va începe să vândă piese de schimb pentru repararea telefoanelor
Acest program vine după ani de presiuni din partea grupurilor de consumatori, care au determinat Apple să ofere un acces larg la manualele de reparaţii şi la componente originale.
În 2019, Apple a început un program în care unităţile de reparaţii independente puteau achiziţiona piesele sale de schimb, manuale de instrucţiuni şi unelte. În prezent, în acest program sunt 2.800 de unităţi independente, pe lângă cei 5.000 de furnizori autorizaţi de reparaţii, a informat Apple.
Acum, clienţii companiei americane vor putea să cumpere acele componente direct pentru a face propriile lor reparaţii, după citirea instrucţiunilor. Magazinul online va începe cu aproximativ 200 de piese de schimb şi unelte pentru rezolvarea celor mai obişnuite probleme ale ecranelor, bateriilor şi camerelor modelelor iPhone 12 şi 13. Ulterior, programul va fi extins la computere Mac.
Apple a informat că programul va demara la începutul lui 2022 în Statele Unite şi ulterior va fi extins în mai multe ţări.
Smartphone-ul iPhone este cel mai important produs al Apple. În luna septembrie, Apple Inc a lansat iPhone 13, echipat cu un nou cip, denumit A15 Bionic, care permite traducerea automată a unui text. De asemenea, telefonul are un ecran mai bun, o autonomie a bateriei mai extinsă şi modul Cinematic pentru schimbarea automată când se filmează. Modelul este disponibil în cinci culori şi are o viteză mai ridicată datorită componentelor radio şi a tehnologiei 5G.