Urșii, clienți obișnuiți ai unei benzinării și ai unui supermarket. Reacția oamenilor. VIDEO
Your browser doesn't support HTML5 video.
Camerele de supraveghere au surprins o serie de întâlniri, nu tocmai prietenoase, între oameni şi urşi, petrecute în ultimele săptămâni.
Acum câteva zile, de exemplu, ditamai ursul, tolănit pe jos în interiorul magazinului benzinăriei, ronţăia biscuiţi şi se lingea pe bot, după ce gustase ceva bomboane şi prăjituri.
Pe 12 august un urs îşi face intrarea urmat de un client care, îndrăzneţ, îl bate cu palma pe spinare... Elementul surpriză a funcţionat, pentru că ursul a făcut, brusc, cale întoarsă, înapoi în pădurea din apropiere, de unde venise.
În schimb, pe 29 august, un angajat încearcă să oprească un alt urs să intre în magazin. Însă ... omul este cel care o rupe la fugă, după o mişcare nervoasă ofensivă şi, probabil, un mormăit ameninţător al intrusului.
De fapt, nu doar magazinul benzinăriei respective e frecventat de urşi. Iată-l pe unul la supermarket pe care îl consideră, pare-se "autoservire"!
O organizaţie neguvernamentală pentru protecţia animalelor sălbatice caută soluţii care să prevină interacţiunile dintre urşi şi oameni. Care pot avea urmări tragice…
Ann Bryant, BEAR League: „N-ar trebui ca urşii să poată ajunge atât de uşor în incinte unde cineva îi poate împuşca sau i-ar putea împuşca, atunci când sunt chemaţi, chiar cei de la Departamentul pentru controlul vieţuitoarelor sălbatice.”
Experţii spun că anumite soluţii de curăţare şi dezinfectare dau rezultate şi în privinţa descurajării urşilor, care încearcă să intre în magazine, în căutare de mâncare. De asemenea, recomandă dezactivarea uşilor cu senzori, care se deschid automat. Asta mai ales după lăsarea întunericului.