Una dintre cele mai importante competiții de atelaje trase de cai din România a avut loc în Bihor
Your browser doesn't support HTML5 video.
Dincolo de eleganța patrupedelor dar și a birjarilor - femei sau bărbați - care au făcut deliciul publicului, concursul a fost încărcat de tensiune.
Miza a fost calificarea celor mai buni la Campionatul european, respectiv mondial al atelajelor cu doi sau patru cai.
Pe un câmp de lângă comuna Oșorhei, la câţiva km de Oradea, s-au adunat 48 de echipaje de oameni şi cai. Atelajele au arătat tot ce e mai frumos în acest sport, de la eleganţa costumelor până la frumuseţea trasurilor şi galopul strunit al bidiviilor.
Pentru spectatori a fost o adevărată încântare.
Pentru participanţi, însă, a fost o adevărată provocare. Fiecare trăsură trebuia să fie atentă la jaloane ca să nu fie penalizată.
Driverii experimentaţi spun că acest sport este nu doar costisitor, ci şi foarte greu de practicat.
Carol Csorba, driver: „Trebuie să munceşti ani de zile ca să faci un echipaj. Adică 5-6 ani trebuie ca să lucrezi cu ei şi când ai venit aici să ai rezultate cu ei. Dacă nu te înţelegi cu calul, n-ai făcut absolut nimic.”
Două competiţii au avut loc în cadrul evenimentului: Concursul internaţional de 3 stele pentru atelaje de 2 cai și Concursul internațional pentru atelaje de 4 cai.
Cele trei probe desfăşurate în cadrul competiției au fost: dresaj, maraton şi obstacole.