Un urs a fost lovit de două autoturisme, pe DN1, în dreptul localității Nistorești
Your browser doesn't support HTML5 video.
Imaginile au fost surprinse de un martor aflat pe celălalt sens. Bietul animal, deși rănit, a reușit să fugă în pădure.
Evenimentul ridică din nou problema podurilor de vegetație, pe care România nu le construiește!
În imaginile surprinse cu telefonul mobil se vede cum animalul speriat trece de separatoare și este lovit brutal de o mașină. Asta după ce fusese deja accidentat pe celălalt sens de mers. Se rostogolește de câteva ori, apoi se ridică cu greu și merge către pădure.
Când au ajuns la faţa locului autoritățile au constatat că ursul intrase în pădure și ajunsese deja într o zonă mult prea greu accesibilă ca să poată fi căutat. Și asta mai ales pt ca atunci în zona erau și o ursoaică cu 4 pui. Și nu au putut verifica, deci, cât de grav a fost rănit.
Zona a fost păzită de echipaje ale poliției și jandarmeriei toată noaptea în cazul în care sălbăticiunea s-ar fi întors.
Florin Enoaie, garda de mediu Prahova: "A fost foarte greu să intervenim pentru tranchilizare şi să vedem dacă are picior rupt sau leziuni interne. Din discuțiile cu DSV Prahova a rezultat că ursul este posibil să își revină".
Ursul lovit este un exemplar de circa 250 de kilograme cu vârsta de 10-12 ani. Cel mai probabil, spune primarul localității Cornu, ursul a traversat ca să bea apă pentru că în zona este un râu.
Nanu Cornel, primarul Localităţii Cornu: ”Am luat decizia să nu facem o altă mișcare să intrăm după ei socotind că va fi periculos. Intenția era să tranchilizante ursul și să vedem ce putem face cu el, dar nu s-a putut. Ar trebui relocați toţi urșii de pe DN-1".
Evenimentul pune din nou în discuție problema podurilor de vegetație sau a canalelor de subtraversare pe care România nu le construiește - nici măcar în zonele cu trafic intens de maşini, şi păduri în care trăiesc numeroase animale sălbatice.
Tánczos Bârna - ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor: "Trebuie instalate indicatoare care să avertizeze șoferii că sunt posibile astfel de incidente, pentru că acolo sunt foarte multe animale sălbatice, nu doar urs, sunt și mistreți, căprioare în zona respectivă. Este o primă măsură. Este practic inevitabil traversarea acestor drumuri naționale de animalele sălbatice, din păcate se întâmplă".
În ţările civilizate, Canada, Germania, Franta ori Statele Unite, în astfel de zone împădurite sunt construite poduri speciale pentru ca animalele să poată trece nestingherite dintr-o parte în alta.
Olanda, de exemplu, are nu mai puţin de 600 de astfel de ecoducte, acoperite cu pământ şi vegetaţie pentru ca sălbăticiunile să nu simtă diferenţa faţă de habitatul lor natural.
La noi, astfel de accidente se pot repeta oricând.
Sursa: News.ro, StirilePROTV
Dată publicare: 15-04-2022 17:02