Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un tânăr din Dâmbovița, dispărut în urmă cu două seri, găsit mort într-o râpă: ”Mi-am mai îngropat un băiat”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un tânăr din Dâmbovița, dispărut în urmă cu două seri, a fost găsit mort, într-o râpă, vineri dimineață.

Bărbatul în vârstă de 34 de ani era supărat că fusese părăsit de iubita lui, cu care avea o fetiță de patru ani. A apucat să-i scrie că e disperat, apoi a plecat de acasă. A fost căutat apoi de zeci de polițiști, jandarmi și voluntari, inclusiv cu un elicopter al Ministerului de Interne.

Un elicopter care aparține Ministerului de Interne a survolat comuna Ludești și pădurea unde fusese văzut ultima dată tânărul dispărut acum două seri. În cele din urmă, polițiștii i-au descoperit trupul neînsuflețit.

Din păcate, vineri dimineață, după zeci de ore de căutări, cele mai negre gânduri s-au adeverit. Trupul fără viață al bărbatului dispărut a fost descoperit într-o râpă, la aproape patru kilometri de locuința sa.

Rudele și apropiații bărbatului o acuză de cele întâmplate pe fosta lui iubită.

Citește și
politie
Un tânăr de 31 de ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-o fântănă. Mama îl acuză pe tatăl lui de omor

Mama tânărului decedat: ”Dacă ea rămânea acasă nu ieșea la porci, că avem porci, nu ieșea la nimic. Nu dădea cu mătura prin casă. Era o mizerie de nedescris. Eu, care sunt amărâtă, mi-am mai îngropat un băiat. Acum, în februarie, i-am făcut de un an. Și acum mi-a murit și ăsta.”

Îndurerată, femeia povestește că în urmă cu un an și-a pierdut și celălalt fiu, de 35 de ani.

Mătușa tânărului decedat: ”Are un an după cel mare. A murit acum un an ăla și acum ăstălalt. Nu e nici o lună de când i-a făcut pomană.”

Prietenul tânărului decedat: ”Nu ne gândeam că face așa ceva, nu s-a gândit nimeni. Își iubea copilul. Ei îi făcea toate plăcerile. Nu cred că trăia vreo femeie pe aici cum trăia ea. Avea cel mai bun trai. Unde găsești să te duci la unghii, la gene?”

Fosta iubită a tânărului decedat este în stare de șoc și nu își revine după ce a aflat de nenorocire.

Fosta iubită a tânărului: ”În orice caz, nu voiam să își facă asta, că avem un copil împreună.”

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult