Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un sucevean supărat că avea netul slab a tăiat cu toporul toate cablurile din bloc. Urmarea este șocantă

Un bărbat din Suceava supărat pentru că avea semnalul slab la internet a ieșit pe casa scării cu un topor și a tăiat toate cablurile pe care le-a văzut, de la cele de internet, până la alimentarea cu energie electrică.  

Un sucevean de 43 de ani a cedat nervos din cauza semnalului slab la internet și a tăiat cu toporul toate cablurile pe care le-a găsit pe palier, de la alimentarea cu energie electrică, la internet, cablu și ce se mai afla în zonă, scrie Monitorul de Suceava.

Un păgubit a dat alarma și a sunat la serviciul unic de urgență 112.

La fața locului a venit mai întâi un echipaj de poliție, dar cum bărbatul avea un comportament agresiv și deviant, au mai venit în sprijin alte două echipaje de poliție.

Intervenție în forță a poliției

S-a intervenit în forță, iar oamenii legii au reușit să intre în apartamentul unde bărbatul se refugiase. A fost încătușat și dus la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, de unde a fost transferat la Secția de Psihiatrie din Burdujeni.

Citește și
concediat
De ce fusese concediat bărbatul care a atacat-o cu toporul pe soția fostului șef. „O lașitate a lui”

S-a ales și cu un dosar penal și este cercetat pentru comiterea infracțiunii de distrugere.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult