Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un șofer din Suceava a fost prins cu o alcoolemie de 2,57 g/l alcool pur în sânge

Un șofer din Suceava fost arestat, după ce a fost prins conducând în stare de ebrietate, cu o alcoolemie foarte mare, 2,57 g/l alcool pur în sânge.

Mai mult, el avea și dreptul de a conduce suspendat încă din februarie. El a fost reținut și apoi arestat pentru o perioadă de 30 de zile, conform Monitorul de Suceava

”La data de 5 august 2021, în jurul orei 04.30, deşi avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată din data de 5 februarie 2019, a condus autoturismul marca Dacia Logan pe DJ 178 pe raza localităților Drăgoiești și Ciprian Porumbescu, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv de 2,57 g/l alcool pur în sânge la ora 06.15 şi de 2,33 g/l alcool pur în sânge la ora 07.15, după care, ajungând pe raza localității Ciprian Porumbescu, a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale şi cu vătămarea sa corporală, prin aceea că a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un șanț betonat în intersecția DJ 178 cu DJ 178-G”, susțin procurorii.

El este cercetat pentru "conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și "conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult