Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un puști cu doar patru clase a spart site-ul Poliției Locale Ploiești și a postat anunțuri obscene și filme pentru adulți

Un adolescent care a terminat doar patru clase este cel care a reușit să spargă site-ul Poliției Locale Ploiești, chiar de două ori. Băiatul a postat pe site anunțuri obscene, clipuri cu manele și filme pentru adulți.

De asemenea, tot el a spart și site-ul Consiliului Județean Cluj, dar aici nu a postat nimic, ci a cerut răscumpărare. În schimb, el a informat reprezentanții consiliului că nu va furniza informațiile confidențiale și nu va pune pe Internet baza de date, conform Ziarul Incomod.

“Hacked by Meowless. Toate fişierele au fost criptate şi un backup al siteului a fost salvat. Dacă vreţi ca baza de date şi fişierele siteului să nu ajungă public pe internet, aveţi de plătit o sumă. Trimiteţi 100 $ USD în bitcoin la adresa urmtoare…”, a fost mesajul transmis de adolescent.

Băiatul a fost prins de polițiștii din cadrul BCCO Ploiești, fiind trimis în judecată de procurorii DIICOT sub acuzația de alterarea integrității datelor informatice.

Procesul adolescentului tocmai a început.

Citește și
hacker
Un hacker susține că deține datele a peste un milliard de cetățeni chinezi

Băiatul se recomandă pe Internet sub numele de Meowless și împreună cu două persoane administrează anumite grupuri de Facebook, “Romania Hackers” și Romania’s Cyber Army, acesta fiind activ și pe Discord. Pe Discord s-au purtat mai multe discuții despre spargerea site-urilor vilnerabile din România, iar puștiul s-a lăudat cu isprava referitoare la site-ul din Ploiești. Unul dintre prietenii virtuali a trimis un email autorităților.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult