Un profesor de la Universitatea Babeș-Bolyai, înregistrat în pauza unui seminar în timp ce înjura
Your browser doesn't support HTML5 video.
După apariția imaginilor în spațiul public, reprezentanții universității s-au sesizat și au deschis o anchetă. Pe de altă parte, profesorul se apără și spune că înregistrarea a fost realizată într-o pauză și distribuită ilegal de către studenți pe rețelele sociale.
Profesorul de psihologie a răbufnit în pauza unui seminar, susținut de o colegă de catedră. Motivul ar fi unul banal: bărbatul intrase în întâlnirea online pentru a face un anunț, însă toți studenții erau în pauză. Potrivit tinerilor, situația nu este singulară.
Fostă studentă: "Când l-am văzut, mi-am adus aminte de multe lucruri. Îmi amintesc de câte ori am văzut hărțuiri verbale asemănătoare."
Pe de altă parte, profesorul se apără și spune că discuția a avut loc în pauză, nu în timpul cursului. De asemenea, susține că înregistrarea a fost făcută în mod ilegal de către studenți. Reprezentanții universității anchetează acum cazul.
Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai: "Comportamentele injurioase sunt inacceptabile în spațiul academic, fie că discutăm despre un context public sau despre un context privat. În acest moment situația sesizată se află în analiză atât la Comisia de Etică, cât și în cadrul conducerii universității."
Potrivit regulamentului universității, seminariile nu pot fi înregistrate de către studenți, însă ”asta nu scuză comportamentul injurios, ci ridică un alt tip de problemă." Profesorul are o experiență de peste 30 de ani la catedra de psihologie a Universității Babeș-Bolyai.