Un papagal face senzație pe internet, după ce a învățat să folosească asistentul virtual Alexa
Your browser doesn't support HTML5 video.
A prins atât de repede cum funcţionează sistemul încât îşi înnebuneşte stăpânii cu solicitări haotice, în miez de noapte. Pe de altă parte, cunoştinţele în tehnologie l-au făcut faimos pe internet.
Stăpâna lui Petra ştia că are o pasăre specială din momentul în care papagalul a început să vorbească mai devreme decât e normal. Habar nu avea atunci că Petra va ajunge să controleze totul în casă folosind-o pe Alexa.
Primele interacţiuni dintre papagal şi sistemul care foloseşte inteligenţa artificială i-au luat prin surprindere pe stăpânii casei.
Stăpâna lui Petra: "La început ne-am întrebat dacă nu cumva a fost un vis."
Distracţia s-a transformat însă în timp în exasperare.
Stăpâna lui Petra: "Cât e ziua de lungă, luminile când se aprind, când se sting."
Ca să nu se amuze doar ea pe seama papagalului, stăpâna i-a creat un canal de Youtube, care are deja 12 mii de abonaţi.
Petra aparţine unei specii de papagal african care poate trăi între 50 şi 70 de ani. La doar patru ani ştie deja trei sute de cuvinte, aşa că stăpânii au planuri de viitor mărețe. Vor să înveţe papagalul să folosească Google Home, un alt asistent virtual, asemănător cu Alexa.
Stăpâna lui Petra: "În ultimele zile, i-a tot cerut să zică Google. Şi a zis."
Să nu vă gândiţi că papagalul depune eforturi degeaba. Pentru fiecare cuvânt nou rostit primeşte o gustare...Şi multe cuvinte de laudă din partea stăpânilor.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!