Un nou incendiu de vegetație a izbucnit în Vadu. Peste 100 ha au fost cuprinse de flăcări
"La incendiul de la Vadu, izbucnit vineri, intervenim în prezent cu două autospeciale de stingere şi 15 pompieri, din care 11 sunt chemaţi de acasă, din timpul liber, de la Detaşamentul Palas. Până la această oră, de la momentul izbucnirii au ars 140 de hectare şi ar mai fi vorba de alte 70 de hectare care urmează a fi stinse", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", potrivit Agerpres.
Aproximativ 400 de hectare cu vegetaţie uscată au fost cuprinse de flăcări miercuri seară, în zona Vadu - Grindu Chituc, pentru stingerea incendiului pompierii intervenind în jur de 18 ore. Focul a cuprins o suprafaţă mlăştinoasă, greu accesibilă, fiind şi atunci mobilizaţi inclusiv pompieri care se aflau în afara orelor de serviciu.