Un model din Rusia susține că a fost victima unei tentative de asasinat, la cererea lui Putin
Tânăra de 30 de ani și soțul său s-au îmbolnăvit după ce au servit cina la restaurantul Prezzo din Salisbury. Anna Shapiro a povestit că și-a găsit soțul prăbușit pe podeaua din baie, „având spume în zona gurii”.
Bărbatul se află, în continuare la spital, unde luptă pentru viața sa. Medicii suspectează că cei doi au consumat alimente cu otravă de șobolani.
Anna susține că este ținta președintelui rus, amintind de cazul familiei fostului agent Serghei Skripal.
„Sunt ținta oamenilor lui Putin. Vor să mă ucidă pentru că nu susțin politicile liderului de la Kremlin și pentru că am părăsit țara. Este capabil de orice”, a declarat Anna, pentru The Sun.
Modelul este fiica unui fost militar care a colaborat îndeaproape cu președintele Putin.
„Am comandat o pizza, iar soțul meu, pește, legume și cartofi. Am mai băut și două pahare de vin alb. Spre finalul cinei, Alex a început să se simtă din ce în ce mai rău. A mers la toaletă, iar după 15 minute m-am dus după el și l-am găsit prăbușit pe podea”.
Cei doi au fost transportați, de urgență la spital. Femeia este în stare stabilă, însă soțul său se zbate între viață și moarte.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!